14 definiții pentru arătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arătúră sf [At: (a. 1579) ap. HEM 1476 / Pl: ~ri / E: lat aratura] 1 Munca aratului1 (1). 2-3 (Îs) Loc de ~ Teren arabil (1-2). 4 (Rar) Recolta de pe un loc arat2 și semănat. 5 Câmp cultivat Si: ogor, țarină. 6 Timpul aratului1 (1).

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ar a, de a lucra pămîntul; arat. Dezmiriștitul și arătura adîncă de toamnă sînt lucrările de bază ale pămîntului, fără de care nu se poate obține o recoltă bogată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. Asta îi trezea amintiri nedeslușite de la alte arături, și omul simțea o plăcere care-l făcea să strîngă pumnii pe lemnul lucios, rotund al coarnelor plugului. DUMITRIU, V. L. 7. Trebuie să muncești la arătura cîmpului. ISPIRESCU, U. 24. Fie, neico, cîți or vrea, Că tot nu-s ca dumneata, Nici la stat, nici la făptură, Nici la joc, nici l-arătură. HODOȘ, P. P. 81. 2. Pămînt arat, țarină. Călcau mai mult prin arătură decît prin mijlocul șoselei. PAS, L. I 34. Țăranii au împînzit cîmpul și arăturile de toamnă. SAHIA, N. 27. Boii mergeau iute, iute, dar lăsaseră drumul mațe și o luaseră acum prin arătură. SANDU-ALDEA, U. P. 214. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206.

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat. 2. Pământ arat; ogor, țarină. – Lat. aratura.

ARĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A ARA. ~ de toamnă. 2) Pământ arat. /a ara + suf. ~ătură

arătură f. 1. pământul arat; 2. aratul câmpului. [Lat. ARATURA].

arătúră f., pl. ĭ. Felu de a ara. Loc arat: un sat între arăturĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri

arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARĂTÚRĂ s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieșit azi la ~.) 2. (concr.) ogor, țarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)

ARĂTU s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieșit azi la ~.) 2. ogor, țarină (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arătúră (arătúri), s. f. – Arat, acțiunea și rezultatul lui a ara. Lat. ărātūra (Pușcariu 110; REW 602 a; DAR); cf. it. aratura, v. fr. areüre, cat., sp., port. aradura. Cf. ara.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a o lua pe arătură / pe câmpii / pe miriște expr. (iron.) a devia de la subiectul unei discuții.

Intrare: arătură
arătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arătu
  • arătura
plural
  • arături
  • arăturile
genitiv-dativ singular
  • arături
  • arăturii
plural
  • arături
  • arăturilor
vocativ singular
plural

arătură

  • 1. Acțiunea de a ara; arat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: arat (s.n.) 4 exemple
    exemple
    • Dezmiriștitul și arătura adîncă de toamnă sînt lucrările de bază ale pămîntului, fără de care nu se poate obține o recoltă bogată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714.
      surse: DLRLC
    • Asta îi trezea amintiri nedeslușite de la alte arături, și omul simțea o plăcere care-l făcea să strîngă pumnii pe lemnul lucios, rotund al coarnelor plugului. DUMITRIU, V. L. 7.
      surse: DLRLC
    • Trebuie să muncești la arătura cîmpului. ISPIRESCU, U. 24.
      surse: DLRLC
    • Fie, neico, cîți or vrea, Că tot nu-s ca dumneata, Nici la stat, nici la făptură, Nici la joc, nici l-arătură. HODOȘ, P. P. 81.
      surse: DLRLC
  • 2. Pământ arat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ogor țarină (teren) 4 exemple
    exemple
    • Călcau mai mult prin arătură decît prin mijlocul șoselei. PAS, L. I 34.
      surse: DLRLC
    • Țăranii au împînzit cîmpul și arăturile de toamnă. SAHIA, N. 27.
      surse: DLRLC
    • Boii mergeau iute, iute, dar lăsaseră drumul mare și o luaseră acum prin arătură. SANDU-ALDEA, U. P. 214.
      surse: DLRLC
    • De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ara + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09