17 definiții pentru anagramă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

anagrámă sf [At: MAIORESCU, L. 99 / V: -gram sm / Pl: ~me / E: fr anagramme] 1-2 Cuvânt format (din citirea de-a-ndoaselea sau) din schimbarea ordinii literelor care alcătuiesc un alt cuvânt. 3 Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt (sau a ordinii cuvintelor unei fraze) pentru a obține un alt cuvânt (sau o altă frază). Si: antimetabolă. 4 Joc distractiv care folosește procedeul anagramei (3).

ANAGRÁMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a propozițiilor unei fraze pentru a obține un alt cuvânt sau o altă frază; antimetabolă. ♦ Cuvânt obținut prin această schimbare. ♦ Joc distractiv care folosește acest procedeu. – Din fr. anagramme.

ANAGRÁMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a unei fraze pentru a obține un alt cuvânt sau o altă frază. ♦ Cuvânt obținut prin această schimbare. ♦ Joc distractiv care folosește acest procedeu. – Din fr. anagramme.

ANAGRÁMĂ, anagrame, s. f. Schimbarea ordinii literelor unui cuvînt, pentru a obține alt cuvînt; cuvînt obținut prin această schimbare. «Ikanok» din poeziile lui Conachi este anagrama numelui său. ◊ Eu mă chem acum Leon Dianeu... Dar să știi că acest nume Leon Dianeu cuprinde în sine întreg numele mieu [Ion Deleanu], prin strămutarea slovelor, sau anagramă. BUDAI-DELEANU, Ț., 66.

ANAGRÁMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt, pentru a obține alt cuvânt; cuvânt obținut prin această schimbare. – Fr. anagramme (< gr.).

ANAGRÁMĂ s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obține un alt cuvânt sau o altă frază; cuvânt obținut prin anagramare. ♦ Enigmă în versuri formată din două părți, prima dedicată cuvântului de bază, iar a doua definind cuvântul obținut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – în altă ordine, gramma – literă].

ANAGRÁMĂ s. f. 1. schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau unei fraze pentru a se obține un alt cuvânt sau o altă frază. ◊ cuvântul obținut. 2. problemă enigmistică în care prin schimbarea ordinii se obțin cuvinte, propoziții, fraze cu alt înțeles. (< fr. anagramme)

ANAGRÁMĂ ~e f. 1) Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a cuvintelor în frază cu scopul de a obține alt cuvânt sau altă frază. 2) Cuvânt sau frază astfel obținută. [G.-D. anagramei; Sil. -na-gra-] /<fr. anagramme

anagramă f. strămutarea literelor unei vorbe așa ca să iasă alta: Roma, amor.

*anagrámă f., pl. e (vgr. aná-gramma, d. aná, în apoĭ, și grámma, literă). Schimbarea literelor unuĭ cuvînt ca să ĭasă alt cuvînt: Roma, amor; urs, Rus.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

anagrámă (-na-gra-) s. f., g.-d. art. anagrámei; pl. anagráme

anagrámă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. anagrámei; pl. anagráme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ANAGRÁMĂ s. (rar) antimetabolă. (~ numelui cuiva.)

ANAGRA s. (rar) antimetabolă. (~ numelui cuiva.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANAGRÁMĂ s. f. (< fr. anagramme, cf. gr. ana „în altă ordine” + gramma „literă”): schimbare a ordinii sunetelor (și a literelor) unui cuvânt (mai ales ale unui nume propriu), pentru a se obține un alt cuvânt (de obicei un pseudonim), ca Ikanok (pentru „Konaki” Costache), Leon Dianeu (pentru Ion Deleanu), Mitru Perea (pentru Petru Maior), anodic (pentru; adonic), rimat (pentru: mirat) etc. A. este folosită ca procedeu fonetic și în argouri.

anagramă (fr. anagramme „inversarea literelor”), cuvânt format prin inversarea sunetelor altui cuvânt (cum ar fi: car din rac, peste din stepe etc.). Procedeul se folosește pentru formarea unui nume propriu, de obicei, ca pseudonim, prin schimbarea (arbitrară) a sunetelor adevăratului nume propriu (A). De exemplu: Mitru Perea (Petru Maior), Leonachi Dianeu (I. Budai-Deleanu), C. Boșcu (Coșbuc), C. Proca (O. Carp).

Intrare: anagramă
anagramă substantiv feminin
  • silabație: a-na-gra-mă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anagra
  • anagrama
plural
  • anagrame
  • anagramele
genitiv-dativ singular
  • anagrame
  • anagramei
plural
  • anagrame
  • anagramelor
vocativ singular
plural

anagramă

  • 1. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a propozițiilor unei fraze pentru a obține un alt cuvânt sau o altă frază.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: antimetabolă un exemplu
    exemple
    • Eu mă chem acum Leon Dianeu... Dar să știi că acest nume Leon Dianeu cuprinde în sine întreg numele mieu [Ion Deleanu], prin strămutarea slovelor, sau anagramă. BUDAI-DELEANU, Ț. 66.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cuvânt obținut prin această schimbare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • «Ikanok» din poeziile lui Conachi este anagrama numelui său.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Joc distractiv care folosește acest procedeu.
      surse: DEX '09 DEX '98
      • 1.2.1. Enigmă în versuri formată din două părți, prima dedicată cuvântului de bază, iar a doua definind cuvântul obținut prin anagramare.
        surse: DN

etimologie: