10 definiții pentru amoniu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium.

AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium.

amóniu sns [At: DA / E: fr ammonium] (Chm) 1 Corp cu molecula alcătuită din hidrogen și azot, radical al amoniacului. 2 (Îs) Clorură de ~ Țipirig.

AMÓNIU s. m. sg. Radical monovalent care nu a fost obținut în stare liberă; în compuși se comportă ca un metal alcalin, dînd naștere la săruri. Clorura de amoniu se mai numește și țipirig.

AMÓNIU s. n. sg. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Fr. ammonium.

AMÓNIU s.n. Radical monovalent care nu a fost obținut în stare liberă și care, în combinațiile sale, se comportă ca un metal alcalin. [Pron. -niu. / < fr. ammonium].

AMÓNIU s. n. radical cu proprietăți de metal monovalent, din compunerea sărurilor amoniacale. (< fr. ammonium)

AMÓNIU n. Radical monovalent care, în compuși, se comportă ca un metal alcalin, formând săruri de amoniu. [Sil. -niu] /<fr., lat. ammonium

*amóniŭ n. (d. amoniac). Chim. Combinațiune de azot și idrogen (Az H4) care are toate proprietățile unuĭ metal. Există în amalgamă cu mercuru. Clorură de amoniŭ, țipirig.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amóniul

amóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. amóniul

Intrare: amoniu
  • pronunție: amonĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amoniu
  • amoniul
  • amoniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • amoniu
  • amoniului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amoniu

  • 1. Metal alcalin care se găsește numai în compuși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Clorura de amoniu se mai numește și țipirig.
      surse: DLRLC

etimologie: