14 definiții pentru amfibiu (s.n.) amfibie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie.

AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie.

amfibiu, ~ie [At: NEGRUZZI, S. I, 10/ Pl: ~ii / E: fr amphibie] 1 a (D. plante și animale) Care poate trăi și pe pământ și în apă (în bălți, care pot scădea, în cazul plantelor). 2 a (Fig) Care are o natură sau un aspect dublu, care ține de două stări în același timp. 3-4 smf, a (Teh; șîs vehicul ~) (Vehicul) cu caroseria transformată pentru a merge pe uscat și a pluti și pe apă. 5 sf (Zlg) Animal care are, în primele faze ale dezvoltării lui, branhii (putând respira în apă), iar, mai târziu, plămâni. Cf batracian.

AMFÍBIU1, amfibii, s. n. Avion de tip vechi, prevăzut cu roți și cu plutitori pentru a se înălța și a coborî, atît (de) pe uscat cît și (de) pe apă. ♦ Automobil sau tanc special construit pentru a putea merge și pe uscat și pe apă. ◊ (Adjectival) Automobil amfibiu. - Variantă: amfíbie s. f.

AMFÍBIU1, amfibii, s. n. Avion special construit pentru a se înălța și a coborî atât (de) pe uscat cât și (de) pe apă; automobil sau tanc special construit pentru a putea merge atât pe uscat cât și pe apă. – Fr. amphibie (< gr.).

AMFÍBIU, -IE adj., s.m. și f. 1. (Animal) care trăiește în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și alta pe uscat. ♦ (Despre vehicule) Adaptat pentru a putea funcționa și circula pe apă și pe uscat. 2. (Fig.) Care are o natură dublă, care aparține de stări deosebite. // s.n. Avion de tip vechi, capabil atât să aterizeze cât și să amerizeze. ♦ (și s.f.) Automobil sau tanc echipat special pentru a putea merge și prin apă. [< fr. amphibie, cf. gr. amphi – de amândouă părțile, bios – viață].

AMFÍBIU, -IE I. adj., s. m. f. (animal, plantă) cu viață terestră și acvatică. ◊ (despre autovehicule) adaptat pentru a se deplasa și pe apă. II. s. n. avion de tip vechi, capabil atât să aterizeze, cât și să amerizeze. ◊ (și s. f.) automobil, tanc special construit pentru a se deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. (< fr. amphibie)

AMFÍBIE s. f. v. amfibiu1.

*anfíbiŭ, -ie adj. (vgr. amphibios, d. amphi, în amîndoŭă părțile, și bios, viață). Zool. Care poate trăi și în aer, și în apă, ca foca, broasca, crocodilu ș. a. Fig. Iron. Nehotărît, cu doŭă părerĭ: om anfibiŭ. S. n. pl. Ordin de mamifere (foca, morsa) și subdiviziune de reptile (broasca, salamandra) care trăĭesc și în apă, și pe uscat. – Fals amf-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)

amfíbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (sil. -bi-i-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AMFIBIU aeroamfibiu (V.).

AMFI-1 „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-.~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-1, v. -gen1), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen1) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie1), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie), caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.[1]

  1. Lipsă indicație morfologică la amfimorfie. Încadrat s. f. Ladislau Strifler
Intrare: amfibiu (s.n.)
amfibiu2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: amfibĭu
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amfibiu
  • amfibiul
  • amfibiu‑
plural
  • amfibii
  • amfibiile
genitiv-dativ singular
  • amfibiu
  • amfibiului
plural
  • amfibii
  • amfibiilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amfibie
  • amfibia
plural
  • amfibii
  • amfibiile
genitiv-dativ singular
  • amfibii
  • amfibiei
plural
  • amfibii
  • amfibiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amfibiu (s.n.) amfibie

  • 1. Avion, automobil sau tanc care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: