12 definiții pentru amenințare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amenințare sf [At: CORESI, ap. CP 364 / Pl: ări / V: ~elințare, ~elițare, ~ițare, ~erințare, melițare / E: amenința] 1 (Înv) Gest poruncitor cu mâna al cuiva (mai ales al divinității) adresat cuiva Si: amenințat1 (1). 2-3 (Înv; pex) Voință (divină) Si: amenințat1 (2-3). 4 (Înv; pex) Vrere a cuiva Si: amenințat1 5 (Pex) Primejdie.

AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința.

AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. – V. amenința.

AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. 1. Manifestare, prin vorbe, gesturi etc., a intenției de a pricinui (cuiva) o neplăcere, un rău. Mereu îi ajungeau la ureche, din partea stăpînirii, amenințări. PAS, L. I 108. Nevăstuica rîde în capul scărilor și nu se sperie de amenințările pe care le cunoaște. C. PETRESCU, A. 459. Amenințarea este mai grea, pentru un suflet ce se clatină ușor, decît chiar lovitura. CARAGIALE, O. I 284. ◊ Fig. Balaurii de la marginea pămîntului suflau asupra țărmului nostru amenințare. SADOVEANU, N. F. 101. 2. Primejdie. Renașterea imperialismului german, cu sprijinul imperialiștilor americani, constituie o amenințare pentru pacea Europei, pentru securitatea și existența popoarelor europene. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76.

AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie.

amenințare f. vorbă sau gest spre a îngrozi pe cineva.

amenințáre f., pl. -ărĭ. Vorbă saŭ gest pin care anunțĭ cuĭva rău pe care vreĭ să i-l facĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri

amenințáre s. f., g.-d. art. amenințării; pl. amenințări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMENINȚÁRE s. 1. (înv.) îngrozire. (~ cuiva cu moartea.) 2. v. primejduire. 3. v. primejdie.

AMENINȚARE s. 1. (înv.) îngrozire. (~ cuiva cu moartea.) 2. periclitare, primejduire, (rar) primejduială. (~ carierei lui.) 3. pericol, primejdie, (înv. și pop.) nevoie. (Îl pîndește o ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AMENINȚARE. Subst. Amenințare, intimidare, înfricoșare, înspăimîntare (rar); războiul nervilor (fig.); sperietură, speriat, speriere (rar); teroare, terorizare; terorism; avertizare, avertisment, prevenire; șantaj, șantajare; admonestare, admonestație (rar), apostrofare, răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.). Blestem, imprecație, afurisenie, urgisire (înv. și pop.), anatemă, anatemizare (rar). Pericol, primejdie, sabia lui Damocles. Sperietoare. Adj. Amenințător, înspăimîntător, îngrozitor, abominabil, înfricoșător, înfiorător. Intimidat, înfricoșat, înfricat (reg.), înspăimîntat, speriat, timorat (livr.), îngrozit. Blestemat, afurisit, urgisit (pop.). Periculos, primejdios, riscant. Vb. A amenința, a intimida, a speria, a băga spaima (în cineva), a băga în sperieți, a înspăimînta, a înfricoșa, a îngrozi, a umple de groază, a teroriza, a ține sub teroare. A primejdui, a periclita, a pune în pericol. A preveni, a avertiza; a șantaja; a apostrofa, a admonesta, a stropși (pop. și fam.). A se speria, a se înspăimînta, a se înfricoșa, a se înfrica, a se îngrozi, A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar). A fi amenințat, a fi în pericol, a fi periclitat, a fi terorizat, a fi (a sta) între ciocan și nicovală, a atîrna de un fir de păr, a-l paște pe cineva moartea (păcatul, primejdia). Adv. În pericol; între ciocan și nicovală, la marginea prăpastiei; cu amenințări, amenințător. V. asuprire, ceartă, frică, mustrare, pedeapsă.

Intrare: amenințare
amenințare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amenințare
  • amenințarea
plural
  • amenințări
  • amenințările
genitiv-dativ singular
  • amenințări
  • amenințării
plural
  • amenințări
  • amenințărilor
vocativ singular
plural

amenințare

  • 1. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Manifestare, prin vorbe, gesturi etc., a intenției de a pricinui (cuiva) o neplăcere, un rău.
      surse: DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Mereu îi ajungeau la ureche, din partea stăpînirii, amenințări. PAS, L. I 108.
        surse: DLRLC
      • Nevăstuica rîde în capul scărilor și nu se sperie de amenințările pe care le cunoaște. C. PETRESCU, A. 459.
        surse: DLRLC
      • Amenințarea este mai grea, pentru un suflet ce se clatină ușor, decît chiar lovitura. CARAGIALE, O. I 284.
        surse: DLRLC
      • figurat Balaurii de la marginea pămîntului suflau asupra țărmului nostru amenințare. SADOVEANU, N. F. 101.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Renașterea imperialismului german, cu sprijinul imperialiștilor americani, constituie o amenințare pentru pacea Europei, pentru securitatea și existența popoarelor europene. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. științe juridice Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare.
        surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi amenința
    surse: DEX '98 DEX '09