ALBIGENS, -Ă, albigensi, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII și începutul sec. XIII), a cărei doctrină îmbina elemente creștine și dualiste. [Var.: albigenz, -ă s. m. și f., adj.] – Din lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser. Cf. fr. albigeois.

ALBIGENZ, -Ă, s. m. și f., adj. v. albigens.

albigenzi smp [At: DEX² / E: lat (civitas) Albigensium, ger Albigenter cf fr albigeois] Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziaste cu centrul în orașul Albi din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII-începutul sec. XIII).

ALBIGENZI s. m. pl. Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice, cu centrul în orașul Albi din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII și începutul sec. XIII) – Din lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser. Cf. fr. albigeois.

ALBIGENZI s.m.pl. Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice din Franța în sec. XII-XIII, reprimată sîngeros de papalitate. [Cf. it. albigese, lat. (civitas) Albigensium – numele latinizat al orașului Albi din sudul Franței].

ALBIGENZI s. m. pl. adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice din Franța în sec. XII-XIII, reprimată sângeros de papalitate. (după fr. albigeois)

albigenzi s. m. pl. (< lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser) Sectă creștină rigoristă și antiecleziastică, apărută în S Franței, în orașul Albi (lat. Albigenses), datând din sec. 12. Inspirată de maniheism, doctrina albigenzilor respingea tot ce este pământesc (ca fiind creație a răului), nega pe Iisus Hristos ca întrupare, Vechiul Testament, icoanele, clerul etc. Papa Inocențiu III a inițiat o cruciadă împotriva lor (1213 și 1218) în urma căreia secta a fost înfrântă.

Albigensi pl. eretici din sudul Franței (sec. XI-XIII), o ramură a Bogomililor, precursorii protestanților, fură exterminați de Ludovic VIII (1208). Doctrina lor a fost conservată de Valdensi.

albigens adj. m., s. m., pl. albigensi; adj. f., s. f. albigensă, pl. albigense

albigens adj. m., s. m., pl. albigensi; adj. f., s. f. albigensă, pl. albigense

albigenzi s. m. pl.

albigenzi s. m. pl. Sectă creștină rigoristă și anticleziatică din sudul Franței, ramură a sectei catarilor, care consideră că lumea are la bază două principii: binele (Dumnezeu, creatorul spiritului) și răul (Diavolul, producătorul materiei), de unde respingerea a tot ce este pământesc; secta a fost înfrântă în două bătălii (1213 și 1218) de o cruciadă specială, ordonată de papa Inocențiu III. – Din lat. (civitas) Albigensium, germ. Albigenser.