11 definiții pentru agnostic (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

agnóstic, ~ă [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 120, 3/4 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr agnostique] 1 a Care aparține agnosticismului. 2 a Privitor la agnosticism. 3 smf Adept al agnosticismului.

AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -e, s. m. și f. Adept al agnosticismului. Între ei [materialiști și idealiști] Engels situează pe adepții lui Hume și Kant, ca unii ce neagă posibilitatea cunoașterii lumii sau cel puțin a completei ei cunoașteri, denumindu-i agnostici. LENIN, MAT. EMP. 26.

AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Fr. agnostique (< gr.).

AGNÓSTIC, -Ă adj. Referitor la agnosticism. // s.m. și f. Adept al agnosticismului. [Cf. fr. agnostique, it. agnostico].

AGNÓSTIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al agnosticismului. (< fr. agnostique)

AGNÓSTIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al agnosticismului. /<fr. agnostique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnóstic s. m., pl. agnóstici

agnóstic adj., s. (sil. mf. a-) → gnostic


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

agnóstic, -ă, agnostici, -ce adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S.m și f. Adept al agnosticismului. ♦ Membru al unei secte creștine cu tendințe democratice, formată în Africa romană (pe teritoriul Algeriei de azi) în sec. 4-5 și reprezentând aripa radicală a donatiștilor, care practica asceza și martiriul de bunăvoie; erau numiți și circumcelliones (cei ce rătăcesc în jurul cuștilor) spre a sugera pasiunea lor pentru martirajul în arena cu lei. ♦ Adept al unei subsecte creștine derivate din mișcarea lui Donatus, confundată uneori cu agnosticii din aceeași epocă, a căror doctrină consta mai ales în afirmarea imposibilității cunoașterii lui Dumnezeu cu ajutorul rațiunii, precum și a lumii obiective. – Din fr. agnostique (< gr. agnostikos).

Intrare: agnostic (s.m.)
  • silabație: ag-nos-tic, a-gnos-tic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • agnostic
  • agnosticul
  • agnosticu‑
plural
  • agnostici
  • agnosticii
genitiv-dativ singular
  • agnostic
  • agnosticului
plural
  • agnostici
  • agnosticilor
vocativ singular
  • agnosticule
  • agnostice
plural
  • agnosticilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

agnostic, -ă (persoană) agnostic agnostică

  • 1. Adept al agnosticismului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Între ei [materialiști și idealiști] Engels situează pe adepții lui Hume și Kant, ca unii ce neagă posibilitatea cunoașterii lumii sau cel puțin a completei ei cunoașteri, denumindu-i agnostici. LENIN, MAT. EMP. 26.
      surse: DLRLC

etimologie: