AFUND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. (Rar) 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

afund, ~ă [At: MOXA, 356/16 / Pl: ~uri (2); ~nzi, ~de (1) / E: a + fund] 1 a (Pfm) Adânc. 2 sn (Pfm) Adâncime. 3 av (Pfm) La o distanță (relativ) mare în adâncime Si: adânc, departe. 4 av (Pfm; îe) A (se) da ~ A (se) cufunda într-o apă. 5 av (Pfm; îae) A (se) ascunde. 6 av (Înv; îe) A trage ~ A trage la fund. 7 av (Reg; îlav) De-~elea Profund. 8 av (Reg; îe) A dormi ~ A dormi adânc, profund. 9 av (Îvp; pe lângă vb. „a cunoaște”, „a ști”) Temeinic.

AFUND l. adv. Spre fund, la adîncime, adînc: unde e vîltoare, apa te trage ~; au trebuit să se bage și mai ~ în codrul cel des (SB.); a da ~; a băga ~, a cufunda; a se da ~, a se cufunda, a se duce la fund, fig. a pieri din ochi, a dispărea: și eu m’am dat ~, pînă s’a dus muscălimea din țară (DLVR.). II. AFUND adj. Tr.-Carp. Adînc: apele line sînt ~e; a săpat o groapă ~ă. III. AFUND (pl. -duri) sn. Adîncime; fund: aruncîndu-i din ~ul nărilor umede duhoarea dulce de lapte (CAR.) [lat. ad afundum].

AFUND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

AFUND², -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. Mi-am lepădat ghetele; mi-am suflecat pînă la genunchi pantalonii. Apa nu părea mai afundă decît pînă la glezne. SADOVEANU, N. F. 59. Și-mbujorîndu-te la față Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Groapă afundă i-au făcut. RETEGANUL, P. II 64. ◊ (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Ceea ce fusese oraș a rămas zugrăvit departe, pe un cer de furtună, ca într-un veac afund. SADOVEANU, M. C. 86. ♦ (Substantivat) Adîncime. Vîntul umplea cîteodată afundurile depărtate ale codrului de vuiet de ape. SADOVEANU, O. I 20. El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Norul trece și dispare În afundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ◊ Fig. În glasul uscat și egal al meșterului răzbea ca un răsunet din afundul suferințelor trecute. SADOVEANU, M. C. 174. ◊ Loc. adv. Din afund = din adînc, din adîncime. [Cîinele] închide ochii triști și adoarme oftînd greu, din afund. CARAGIALE, O. I 77.

AFUND², -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. ♦ (Substantivat, n.) Adîncime. – Din a³ + fund.

AFUND³ ~uri n. Loc ascuns, depărtat. ~ în pădure. /a + fund

afund n. adâncime: în afundul pământului; fig. norul trece și dispare ’n afundul cerului AL. [Lat. AD FUNDUM]. ║ a. (rar) adânc: râu afund, văi afunde. ║ adv. 1. până la fund: toți s’au înecat, la afund s’au dat; 2. fig. adânc, deplin: știe afund istoria.

1) afúnd n., pl. urĭ (d. a 4 și fund). Rar. Adîncime (Delv. Cjb).

afund² (rar) s. n., pl. afunduri

afund² (rar) s. n., pl. afunduri

afund s. n., pl. afunduri

AFUND adj., s. 1. adj. v. adânc. 2. s. v. adânc. 3. s. adânc, adâncime, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ul pământului.)

AFUND adj., s. 1. adj. adînc, profund, (rar) adîncos. (Oceanul ~.) 2. s. adînc, adîncime, fund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 3. s. adînc, adîncime, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (inv. fig.) mațe (pl.) (În ~ pămîntului.)