12 definiții pentru afină (jur.; adj.)

afínă2 (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne

afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne

afin2, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf, a (Persoană) care este rudă prin alianță.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.

afín (rudă) s. m., pl. afíni

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis

*afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin alianță.

Intrare: afină (jur.; adj.)
afină (jur.; adj.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afi afina
plural afine afinele
genitiv-dativ singular afine afinei
plural afine afinelor
vocativ singular
plural