aed sm [At: ODOBESCU, S. I, 199 / Pl: aezi / E: fr aède] 1 Poet-cântăreț în Grecia antică, care își recita versurile în acompaniament de liră. 2 (Pex) Scriitor talentat.

AED, aezi, s. m. (În Grecia antică) Cîntăreț și poet care recita și cînta singur cîntece epice de mare întindere, acompaniindu-se la un instrument cu coarde. Negreșit că cei dinții aezi sau cîntăreți ai Eladei au cîntat asemenea poezii de dor. ODOBESCU, S. I 199.

AED, aezi s. m. Poet-cîntăreț din Grecia antică. – Fr. aède (< gr.).

AED s.m. Poet-cîntăreț la vechii greci, care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră. [Pron. a-ed, pl. -ezi. / < fr. aède, cf. gr. aoidos – cîntăreț].

AED s. m. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră. (< fr. aède, gr. aoidos)

aèd m. cântăreț străvechiu (la Greci): Orpheu fu aed renumit.

*aéd m. (vgr. aoidós). Poet și cîntăreț (la vechiĭ Grecĭ): Orfeŭ era un aed.

aed s. m., pl. aezi

aed s. m., pl. aezi

aed s. m. (sil. a-ed), pl. aezi

aed (< gr. ὁ ἀοιδός, de la vb. ᾂδω, „a cânta”), poet-muzician al Greciei antice, creator și totodată executant al propriilor producții (versuri și muzică) pe care le recita și le cânta acompaniindu-se la liră*. Reprezentativi pentru epoca homerică, a. celebrau în creațiile lor faptele eroice. Ei au fost continuați, în epoca clasică, de către rapsozi*. V. greacă, muzică.