14 definiții pentru aducere aminte aducere-aminte


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aducere aminte f. 1. impresiunea ce rămâne în memorie: timpuri de aducere aminte glorioasă BĂLC.; 2. amintire lămurită (despre ceva foarte proaspăt): aducerile aminte pe suflet cad in picuri. EM.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce.Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADUCÉRE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. 1. Transportare de la oarecare distanță pînă undeva, sau pînă la cineva. Aducerea lemnelor din pădure.Mandat de aducere = ordin scris al unui judecător de instrucție, prin care acesta cere să i se înfățișeze o persoană necesară justiției. 2. (Împreună cu un substantiv abstract introdus prin prep. «la» exprimă acțiunea corespunzătoare sensului; acestuia) v. aduce (4). Aducerea la îndeplinire a sarcinilor. 3. (În expr.) Aducere-aminte = amintire, v. aminte.

AMÍNTE adv. (Numai în expr.) A(-și) aduce aminte = a (-și) aminti. Aducîndu-mi... aminte de petrecerile mele la bunicul... am rostit o vorbă care îmi plăcea. SADOVEANU, N. F. 5. Ia adu-ți aminte ce ți-am spus odată. CREANGĂ, P. 168. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Aduc aminte romînilor una din faptele cele mai strălucite ale luptei părinților lor pentru libertate. BĂLCESCU, O. I 193. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a lua în considerare, a nu trece cu vederea, a considera. Dar cum puteam, ochi avînd, să nu văz, văzînd să nu iau aminte, luînd aminte să nu aseamăn, asemănînd să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei? GOLESCU, Î. 20. Stăpîna mea, ia aminte Că cîntările-s cuvinte între inimi despărțite. CONACHI, P. 191. A lua aminte la ceva = a) a fi atent la ceva, a băga de seamă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. ISPIRESCU, L. 62; b) a observa cu atenție, a se uita bine, a cerceta. Dete cîteva tîrcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile. ISPIRESCU, L. 75. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = (mai ales în construcții negative) a avea chef (de ceva). Nu mi-e aminte de petreceri. ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire. Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107. Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26; luare-aminte = atenție, grijă. Mezinul Jderilor a prins a fi cu luare-aminte. SADOVEANU, F. J. 524. Gheorghiță urmărea cu mare luare-aminte toate vorbele și purtările maică-sa. SADOVEANU, B. 101. Așa a aflat însă [Zaharia] că satul lui de la poalele munților poate opri luarea-aminte a unor cărturari veniți să-l caute. C. PETRESCU, R. DR. 34. Din buzunarul vestei scoase o periuță cu o oglingioară, își potrivește mustața, sprîncenele – se examinează cu luare-aminte. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Ascultă, rogu-te, cu luare-aminte. CARAGIALE, O. III 48.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce.Expr. Aducere-aminte = amintire.

ADÚCERE ~i f. 1) v. A ADUCE. 2): ~ aminte reproducere în minte a ceea ce s-a păstrat în memorie. /v. a aduce

aduce aminte v. 1. a pune în mintea cuiva, a aminti; 2. a-și pune iar în minte, a-i reveni în memorie.

adúcere f. Acțiunea de a aduce. Vechĭ. Prinos, jertfă Aducere aminte, amintire, revenire în memorie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

adúcere amínte (tempo lent) / (tempo rapid) adúcere-amínte loc. s. f., g.-d. art. adúcerii amínte / adúcerii-amínte; pl. adúceri amínte / adúceri-amínte, art. adúcerile amínte / adúcerile-amínte

adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce

adúcere-amínte s. f., g.-d. art. adúcerii-amínte; pl. adúceri-amínte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ADUCERE-AMÍNTE s. v. amintire.

ADUCERE-AMINTE s. amintire, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promit. (Dulci ~.)

Intrare: aducere aminte
aducere aminte substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aducere aminte
  • aducerea aminte
plural
  • aduceri aminte
  • aducerile aminte
genitiv-dativ singular
  • aduceri aminte
  • aducerii aminte
plural
  • aduceri aminte
  • aducerilor aminte
vocativ singular
plural
aducere-aminte substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aducere-aminte
  • aducerea-aminte
plural
  • aduceri-aminte
  • aducerile-aminte
genitiv-dativ singular
  • aduceri-aminte
  • aducerii-aminte
plural
  • aduceri-aminte
  • aducerilor-aminte
vocativ singular
plural

aducere aminte aducere-aminte

  • exemple
    • Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149.
      surse: DLRLC
    • Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107.
      surse: DLRLC
    • Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26.
      surse: DLRLC

etimologie: