8 definiții pentru admonițiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

admonițiúne sf [At: DN3 / P: ~ti-u~ / Pl: ~ni / E: fr admonition, lat admonitio] 1 (Jur) Cercetare făcută de un judecător. 2 Admonestare (4).

ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis.

ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni

ADMONIȚIÚNE s.f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Cf. lat. admonitio, fr. admonition].

ADMONIȚIÚNE s. f. 1. cercetare făcută de judecător. 2. admonestare. (< fr. admonition, lat. admonitio)

*admonițiúne f. (lat. admonitio, -ónis, d. móneo, sfătuiesc). Mustrare. – Și -íție.

admonițiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni

Intrare: admonițiune
admonițiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • admonițiune
  • admonițiunea
plural
  • admonițiuni
  • admonițiunile
genitiv-dativ singular
  • admonițiuni
  • admonițiunii
plural
  • admonițiuni
  • admonițiunilor
vocativ singular
plural