SUDIT, sudiți, s. m. Locuitor din Țările Române aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. – Din it. suddito.

sudit sm [At: (a. 1785) URICARIUL, I, 106 / V: (înv) ~det / A și: sudit / Pl: ~iți / E: it suddito] 1 Locuitor din țările române aflat sub protecția unei puteri străine și având prin aceasta dreptul la jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc. de care nu se bucurau pământenii. 2 (Pgn) Orice supus străin.

SUDIT subst. „supus strein”. 1. Sudit/ul, Radu (Bîr II); -a f. (Aș Br 111); 2. Sudiții s.; > Sudețeanu act.