Moise (Cilibi) m. scriitor popular, supranumit Vestitul din Țara românească, a lăsat numeroase Apropouri foarte spirituale (1815-1869).

Moise m. capul și legislatorul Evreilor, care îi scoase din Egipt pentru a-i duce în Palestina; mort 1585 a. Cr. pe muntele Nebo, înainte de a fi putut intra în Pământul făgăduinței.

Maimonide (Rabi Moise ben Maimon, scurtat Rambam) m. filozof talmudist, medic și rabin, născut la Gordova și considerat ca Platon al Judaismului (1135-1204).

Moise-Vodă m; Domnul Munteniei fu răsturnat de boierii persecutați și tăiat de Vlad-Vodă (1529-1530).

Moise (sec. 13 î. Hr.), conducător al poporului evreu, proroc și legiuitor, cea mai impunătoare persoană a Vechiului Testament. A primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, Decalogul, a eliberat poporul evreu din robia egipteană și l-a călăuzit spre Canaan. Este autorul Pentateuhului.

MOISE (sec. 13 î. Hr.), conducător și legislator mitic la poporului evreu. A călăuzit ieșirea poporului lui Israel din Egipt și l-a condus, în timpul peregrinării prin pustiu, până la sosirea pe pământul făgăduinței (Canaan) lui Dumnezeu. Fondatorul mozaismului, figura cea mai impunătoare a „Vechiului Testament”; potrivit acestuia, Dumnezeu i-a relevat pe muntele Sinai decalogul („cele zece porunci”). Prin tradiție, considerat autor al „Pentateuhului”.

MOISE ebr. Mōsheh < rad. egipt. ms(w) „fiu” nu „scos din apă”, explicația lui Fl. Josephus (EI și Brock), gr. Mωυσῆς și Mωσῆς I. 1. Moisi, frecv. (Sd XXII; RS 45; P⁵) etc. Accentul original pe ultima a produs formele: 2. Moisiu pronunțat Moisăi, Moisăĭu (Mar; Bîr II). 3. Moiséi și Moiséu (Syn 23 feb); Moiseiu (Mar; Sd XVI, XXII) și s., ard. 4. Moisia b. (16 A I 266 și II 197); Moisica f. (D Buc). 5. Moiseiu, zis și Măsiĭu (17 B IV 576). II. Móise. 1. Moisa (Buc); – țig. 2. Moise, frecv.; cu afer.: Oise (Ard). 3. Derivate: Mois/ești, -ica ss.; -in, moț. (Moț; Paș); Moisîn (RA V); -ea (Sur III); Moisici, M. (Dm); Moisil fam. ard. < *Moisilă; Moisiuc buc., act.; Moisoiu, Moison și Moisuc, hațeg. (Cand). 4. Cu sinc. Mosă (Ard II 174). III. Scurtat: Moi 1. – b. (Giur 109); Moii s. (ib); 2. Moia, act.; Moiasa t. 3. Derivate: Moi/an pren. (P¹⁴ fila 16; Ard); olt. (17 B I 24); – munt., și Moenescul, 1440 (13-15 B 109); Moian, ard., 1726 (Paș); – din Mocnești (16 A I 336); cf. și srb.-cr. Mojan < Moyses (Rad voi 81 p. 91) 4. Cu met. sau < subst. moină: Moina, I. act. < Moian; Moinea, I. (VM); Moinești s.; Moinescu (Am); – l (Dm; C Ștef). La fel blg. Moьo < Moisi (Weig). IV 1. + -co: Moico = Moica (Dm; Ștef; P¹⁴; AO VI 425); Moica (16 B II 33); vornic (16 A I 458). 2. + -an: Moican, fratele Tocsabei (17 B I 393). 3. + -cea: Moiceani și Moiceni, Moicești ss.; Moicescul (Dm; Ștef). 4. + -éciu: Moeciu s. Pt. tema Moico cf. calend. Moico, sf. din Dacia și Moicus, nume iliric sau celt (BiA 25). V. 1. Moiș (Mar; Ard); -a s. (Ștef); -escul (Sd XVI); -ea (17 A II196); -ă filosoful, cu fiii Danciul și Marușca, „probabil un profesor al uricarilor noștri” (N. Iorga, BCI X 85); -an, Costin (17 A IV 387); 2. Moeș (Mar); -ești s. (Cat; 16 B III 335). 3. Moscu, ar. din blg. Moскo < Moisi (etim. Capidan – Weig).

Moise Originea și semnificația acestui nume, deși ipotezele etimologice nu lipsesc, sînt încă în discuție. Dat fiind că numele nu apare în nici una dintre inscripțiile descoperite pînă acum, singurul izvor rămîne textul biblic ebraic care însă a suferit numeroase modificări și intervenții pînă la variantele cunoscute. Dar, cum și ipotezele sînt interesante, vom aminti cîteva dintre ele, începînd cu cea tradițională. În cartea a treia din V.T. unde se relatează nașterea lui Moise (în Egipt, din părinți evrei) numele este interpretat prin „scos din ape”. Apropiat, prin etimologie populară, de cuv. mo „apă” și ușeh „a salva” (în limba copților), ebr. Moseh era deci interpretat în total acord cu legenda (pus într-o lădiță pe malul rîului, între trestii, copilul este descoperit de fiica Faraonului, ea fiind cea care i-a dat și numele de Moise „căci... l-am scos din ape”). Odată cu dezvoltarea egiptologiei, încep să apară și ipotezele etimologice moderne ebr. Moseh sau Musi fiind apropiat de radicalul ebraic și arab mșh „a scoate, a trage afară” (este singura etimologie semitică, dar fără prea multe șanse întrucît radicalul ebraic este extrem de rar) de radicalul egiptean mși „a naște” sau de ugariticul și arabul mșw „fiu” (ultimele două soluții întrunesc acordul celor mai mulți specialiști). Argumentele lingvistice în favoarea originii egiptene a numelui își au punctul de plecare în existența unor vechi antroponime egiptene compuse cu -mose, -m(o)ses etc.: Ahmose, Kamose, Ptahmosis, Thoutmes, Thoutmosis etc. Redat în greacă prin formele Moses, Moyses, vechiul nume biblic se răspîndește în Europa, devenind calendaristic. Prin intermediul formelor slave (v.sl. Moisiii, Moseii, bg., scr. Moisi, ucr. Moisei variantele grecești apar și în onomastica noastră documentară, începînd din sec. 15). Alături de forma cultă Moise, au circulat la noi (astăzi au rămas doar ca nume de familie sau în toponimie), Moisi, Moisei(u), Moisa, Moisin, Moisil, Moi(u) atestat prin toponimul gorjan-, Moii, Moico, Moicea, Moiș etc. ☐ Fr. Moïse, germ. Moses, it. Mosè, sp. Moisés, magh. Mozes, rus. Moisei etc. ☐ Moise, sculptura lui Michelangelo.

Moise Măcinic (sec. 18), sfânt mărturisitor, preot în Sibiel din „mărginimea Sibiului”, hirotonit în Buc. de mitropolitul Neofit în 1746. Ridicându-se împotriva unirii cu Roma, a fost întemnițat la Sibiu 17 luni și eliberat cu condiția de a nu mai sluji ca preot. În 1752, a făcut parte, împreună cu Nicolae Oprea din Săliște, din delegația care a prezentat împărătesei Maria Tereza o plângere a credincioșilor ortodocși din sudul Transilvaniei, cerându-se drepturi pentru Bis. ortodoxă, pentru care au fost aruncați în închisoarea de la Kufstein, unde a și murit. A fost canonizat împreună cu preotul Ioan de la Galeș în iunie 1992 și sărbătoriți la 21 octombrie.

CILIBI MOISE (pe numele adevărat Froim Moise) (1812-1870, n. Focșani), negustor evreu. Figură pitorească a negoțului ambulant din Țara Românească. Creator spontan de glume moralizatoare, zicale și vorbe de duh sau venite dintr-o străveche tradiție talmudică („Viata lui Cilibi Moise”, „Viața și proverbele lui Cilibi Moise”).

toiagul lui Moise expr. (șc.) nota unu.