Mateiu (St.) m. unul din cei 12 apostoli și unul din cei 4 evangeliști.

Mateiu din Pogoniana m. mitropolitul Myrelor, a scris grecește în Târgoviște la 1617 o cronică rimată a celor petrecute în Țara românească dela Șerban până la Gavril Voievod (1601-1620), tipărită la Veneția în 1785.

Mateiu-Basarab m. cel mai însemnat Domn al Munteniei din sec. XVII; înțelept și viteaz, se învrăjbi însă cu Vasile Lupu, pe care îl bătu în mai multe rânduri (ultima oară la Finta în 1653); răscoala seimenilor îi amărî ultimii ani ai vieții. El introduse limba română în biserică și la Curte în locul celei slavone și înființă tipografii la Govora (1634), Snagov, etc., unde tipări cărți bisericești și un codice (1652) sub titlul de Îndreptarea legii (1632-1654).

Matei.

Matei, unul dintre cei patru evangheliști, originar din Galileea, numit și Levi. De profesiune vameș, a fost chemat de Iisus printre cei 12 apostoli ai Săi. Potrivit tradiției, el a propovăduit creștinismul în Etiopia și Persia, iar pentru compatrioții săi evrei a scris evanghelia sa în aramaică (43-44 d. Hr.), tradusă apoi, de el sau de altcineva, în limba greacă. Se crede că a murit ca martir. Biserica îl sărbătorește la 16 noiembrie. ◊ Evanghelia după Matei v. evanghelie.

MATEI, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată în zona dealurilor Lechinței, pe cursul superior al râului Meleș; 2.976 loc. (2000). Expl. de gaze naturale. În satul M., menționat documentar în 1391, se află o biserică reformată (sec. 17) și castelul Haller (sec. 17), în stil baroc, iar în satul Bidiu o biserică ortodoxă, de lemn, cu hramul Cuvioasa Parascheva (sec. 17).

MATEI (în „Noul Testament”), apostol creștin originar din Galileea, chemat chiar de Iisus alături de El, unul dintre cei patru evangheliști. Identificat în mod curent cu Levi, vameș pe vremea regelui Irod Antipa. Potrivit tradiției, a propovăduit creștinismul în Ethiopia și Persia. Evanghelia sa (Evanghelia după Matei) scrisă în arameică (43-44 d. Hr.) s-a păstrat doar într-o copie tradusă în limba greacă. Structura ei urmează desfășurarea cronologică a evenimentelor. Probabil martirizat în Ethiopia. Canonizat. Comemorat pe 16 nov.

MATEI, Ilie (1895-1969, n. Cernicari, jud. Galați), chimist român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Iași. Director al Institutului de Chimie Macromoleculară „P. Poni” din Iași (1951-1963). Lucrări în domeniul chimiei organice. Studiile sale privind compoziția uleiurilor eterice din conifere au stat la baza valorificării acestora în România. A realizat în laborator fenoplastele de turnare experimentate în producție.

MATEI, Mircea (n. 1929, București), arheolog și istoric român. Cercetări privind geneza și evoluția orașului medieval românesc („Contribuții arheologice la istoria orașului Suceava”, „Geneză și evoluție urbană în Moldova și Țara Românească. Până în secolul al XVII-lea”).

MATEI ebr. Matithyâh, gr. Mατθαῖος lat. Matthaeus. I. 1. Matei, frecv.; -u (Ștef etc.); -ul t. (Mus); 2. Scurtat: Teiu, act. (etim. Paș; Cand). 3. -aș: Mateiaș, fiul lui Matei Basarab Vvd; -așul t. 4. + -ca: *Mateica > Teica (16 B III 367); Teican, Florea, mold., act. II. A. 1. Cu eliminarea lui i final: Mate/escu, -ești, -eni, -uți ss.; + -eș, Mateeș, olt. (Cand); -escul (17 A V 134); -ița f. (Bz); 2. + Mateiță Portărescul (AO XXII 79). 3. + -oiu, Mateoiu (Sc); Matioiu (17 B I 199); Matioń (17 B III 443); Mateońiu, olt. (Cand). 4. -ucă, Mateúcă (Paș), 5. Mate Giurgiu, mold. (Sd VII 63); -a, ard., act. etc.; -ș moț., act.; -șiu, Avr (An Com), formă comună și la bulgari și sîrbi. Prob. Măcheș, M, (Met 12). B. Cu schimbarea finalei: 1. Matiul, olt. (Gorj 269 și Isp III²). 2. Mata t. și b. (Am; Sd XVII 29). 3. Matu 1830 (RA III 272); Malul, -ić (Vlah PB). 4. Matica și -n, olt, (Cand). 5. Matui, P, (Met 150). Pentru § II cf. și Matia. III. Derivate din tema Măt: 1. Măt/an (16 B II 225); -ea (Ard; 16 B I 108); -ei, frecv. (Ștef; Met 152); -eica și -eican (Am 157); -ești s. (Hur); -euțu (17 A IV 380). 2. Măti/i (Ștef); -iu (16 A III 9); -eni s. (Ștef); -ești (Hur). 3. Măt-ocul, I. (Gorj 344). 4. Mătuian, I., munt, (BCI XII 141); Mătulești s.; -escu, Maria (I S 281). 5. Mîtei (Ard). IV. Din forma slavă cu fT < Th folosită rar în Moldova: 1. Maftei, act.; Maftea, mold. 2. Maftheiu (P Bor 66); Maftena b. (Dm; C Bog). 3. Matfei (Ștef); Matvei, Cantacuzen (Brăz 58); Malfeu (Tec I; Arh). 4. Din srb.-cr. Matica, ipoc. din Matei (Rad 83 p. 107): Matița s. 5. Mahtei (P Bor 46). V. Din ruso-blg. Maчo sint. < Matei (Weig): 1. Mace, ar. (Cara 99); -a, țig. (16 B I 187) și s. 2. Macĭo, A. (B răz 58); Maciu, act.; Măc/ești t, (Cat); -escu, olt. (Am; AO V 228; Sd XVI); cf. Măceu s. 3. + slav -co: Macic/o și -u („Mateiaș”) Rusul din Măcicăuți (Dm; 17 A IV 220), deci forma est și ucraineană. VI. Din magh. MATYAS; 1. Matiaș Corvin. 2. Mătiaș (Dm; C Ștef). 3. Mătieș (16 A II 8); -escul (17 A III 15; Sd VII 104.)

Matei Răspîndit și destul de frecvent în toată Europa, Matéi este un vechi nume de origine ebraică, cunoscut din textele evanghelice, ale N.T. Legenda biblică atestă existența a două personaje desemnate de noi prin același nume, dar diferențiate în versiunea greacă: unul este Mathatháios sau Mattháios considerat, prin tradiție, autorul uneia dintre evanghelii, iar celălalt este Maththías, apostol și martir în Iudeea. Dacă diferența este păstrată în versiunea latină – Mattheus și Mat(t)hias – și chiar în onomastica modernă occidentală, în limbile slave, cele două forme grecești, de altfel foarte apropiate fonetic, au fost confundate (așa se explică și forma unică românească, preluată de la slavi). Originea celor două nume grecești trebuie căutată în ebraică unde antroponimul în discuție apare ca Matithjáh, apoi Mathatháh, și chiar Matthai (prin abreviere). Analiza primelor două forme scoate în evidență faptul că, la origine, numele era teoforic, întrucît partea finală, jah reprezintă o scurtare din Jahve, „divinitate”. În ceea ce privește prima parte, specialiștii au invocat cuvîntul ebr. matath „dar”, ipoteză mai plauzibilă decît apropierea de emet „credință, fidelitate”. (Din punct de vedere al semnificației, Matei este deci sinonim cu Teodor, Doroteea, Dosoftei și altele, de origini diferite dar cu același sens: „dar al divinității”). Nu mai este nevoie să amintim că numele s-a răspîndit în Europa datorită cultului celor două personaje evanghelice, dar în epoca modernă, cînd biserica are o din ce în ce mai slabă influență asupra onomasticii, Matei se menține prin tradiție. Atestat în Țările române din sec. 15, Matei a fost destul de frecvent la noi, alături de forma de bază fiind și astăzi în uz, ca prenume sau nume de familie: Mateiaș, Mateiță, Mateucă, Mateuț(ă), Mace, Macea sau Maciu(l), Matfei, Matvei, Mateș, Matias (de origine maghiară), Matache etc. Maftei (frecvent mai ales în Moldova și nordul Transilvaniei, se poate explica prin metateza lui Matfei (împrumutat din ucraineană); formă care a atras probabil și modificarea, prin analogie, a lui Dosoftei, Filofteia, Agafton etc. în care grupul -ft- este nemotivat etimologic (dar nu poate fi nici împrumutat din limbile slave vecine, care nu cunosc acest tratament fonetic pentru gr. -th-). ☐ Engl. Matthew, fr. Mathieu, Mathias (aceleiași familii îi aparține și numele pictorului Matisse), it. Matteo, Mattia, germ. Matthäus (hipoc. Matthes, Matz etc.), Matthias, port. Mateus, sp. Mateo, Mateos, magh. Mate, Matyas, pol. Maciej, Mateusz, bg. Matei, Mato, Maceo etc., rus., ucr. Matvei, Matfei etc. ☐ Matei Basarab, domn al Țării Românești între 1682 – 1654, Matei al Mirelor, grec stabilit la noi, autor al unor cronici ale Țării Românești, scriitorul Mateiu Caragiale, autorul cunoscutului roman Craii de Curtea Veche. ☐ Mateo Falcone, nuvelă de P. Merimée.

BALȘ, Matei (1905-1989, n. București), medic român. Prof. univ. la București. Contribuții la chimioterapia unor boli contagioase („Practica chimioterapiei antimicrobiene”, „Antibioticele”).

CANTACUZINO, Matei (1854-1925, n. sat Fîntîna Mare, jud. Suceava), jurist și om politic român. Prof. univ. la Iași. Contribuții în domeniul dreptului familiei („Elementele dreptului civil”).

CĂLINESCU, Matei (1934-2009, n. București), critic literar și scriitor român stabilit în S.U.A. Prof. la Universitatea din București și Indiana (S.U.A.). Analize comparatiste („Clasicismul european”); studii și eseuri despre literatura română și străină („Titanul și geniul lui M. Eminescu”, „Eseuri critice”). Lirică intelectualistă („Semn”, „Umbră de apă”), un roman parabolic-eseistic („Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”).

MATEI AL MIRELOR (c. 1550-1624, n. Pogoniani, Epir-Grecia), mitropolit, caligraf, miniaturist și istoric grec. Stabilit în Țara Românească (c. 1603/1605), unde a fost egumen al Mănăstirii Dealu până la moarte. Mitropolit onorific de Mira Lichiei (din 1605). A lăsat o serie de Evanghelii, în grecește, caligrafiate și împodobite de miniaturi. Lucrări: cronica rimată „Istoria celor petrecute în Țara Românească. Începând de la Șerban Voievod până la Gavriil Voievod”, „Sfaturi către Alexandru Iliaș”.

MATEI BASARAB, domn al Țării Românești (1632-1654) din familia Craioveștilor. După o lungă carieră de mic dregător (1593-1927), ajuns mare agă (1627-1630), fuge în Transilvania devenind pretendent domnesc (1630-1631); ocupă domnia, după mazilirea lui Leon Vodă, cu sprijinul lui Gheorghe Rákóczi I, al lui Mehmed Abaza pașa de Silistra și al boierilor din dreapta Oltului care l-au „domn”. A dus o politică internă echilibrată față de toate categoriile sociale, a întărit armata, sporind numărul slujitorilor de țară și străini, și al roșiilor, însă a sporit fiscalitatea, introducând „sama talerului”, pentru a-și consolida visteria. În domeniul juridic a tipărit Pravila de la Govora (1640) și Îndreptarea legii (1652). A sprijinit tiparul bisericesc în mai multe centre și învățământul superior la Târgoviște, dar mai cu seamă a fost cel mai mare ctitor și restaurator de biserici. M.B. a păstrat întotdeauna relații bune cu Poarta, prin mijloace diplomatice, dar vădind și fermitate militară (1636, 1637), gata însă pe ascuns să participe la proiecte de luptă antiotomană alături de popoarele sud-dunărene, de imperiali (1635), transilvăneni (1636) sau poloni (1647). Și-a bazat politica externă pe înțelegerile cu principii Gheorghe Rákóczi I (1633, 1635, 1636, 1640) și Gheorghe Rákóczi II (1650, 1651). A respins, cu sprijinul diplomatic al Porții și cel militar al principilor ardeleni, încercările lui Vasile Lupu de a-l înlocui în scaun cu fiul său Ioan (1637), apoi chiar de către domnul Moldovei, înfrânt la Nănișori-Ojogeni (1639) și ulterior la Finta (1653). Bătrân și rănit la Finta, M.B. n-a putut însă opri cele două valuri de mișcări sociale, având în frunte pe dorobanți și seimeni, de la mijlocul lui 1653 și din august 1653-apr. 1654; a murit la 9/19 aug. 1654 la curtea din Târgoviște.

MATEI CORVIN v. Matia I Corvin.

MATIA I CORVIN (Matei Corvin), rege al Ungariei (1458-1490). Fiul lui Iancu de Hunedoara. A urmărit întărirea autorității centrale, bazându-se pe nobilimea mică și mijlocie și pe orașe, cărora le-a acordat importante privilegii. Nemulțumită, marea nobilime din Transilvania s-a răsculat, în 1467, urmărind scopuri separatiste. Politică antiotomană și de bună vecinătate cu Țara Românească și Moldova (cu excepția campaniei din nov.-dec. 1467, încheiată cu înfrângerea de la Baia, aceasta fiind ultima încercare a unui rege maghiar de a supune Moldova). S-a aflat în conflict (1467-1470) cu regele Poloniei, Cazimir IV, pentru tronul Boemiei, cucerind Moravia și Silezia. În 1485 a ocupat o mare parte din domeniile austriece, inclusiv Viena, unde și-a stabilit reședința până la moarte. În timpul domniei lui, curtea regală a devenit un centru de cultură umanistă (fondarea Universității Pozsony, azi Bratislava, 1465; a sprijinit introducerea tiparului și a contribuit la înființarea bibliotecii Corvina). Sub M.I. C., regatul maghiar a ajuns la o epocă de înflorire maximă, dar lupta împotriva expansiunii otomane a fost lăsată pe plan secundar.

OLTEANU-MATEI, Draga (n. 1933, București), actriță română. Interpreta unor partituri complexe, comice și dramatice, joc plin de energie și vervă (pe scenă: „Coana Chirița” de V. Alecsandri, „Căsătoria” de Gogol, „Gaițele” de Al. Kirițescu, „Azilul de noapte” de Gorki; pe ecran: „Ilustrate cu flori de câmp”, „Filip cel bun”, „Golgota”). Autoare de scenarii pentru film („Dumbrava minunată”, „Patima”, „Chirița în Iași”).

PRAVILA LUI MATEI BASARAB, culegere de legi, cunoscută și sub numele de „Îndreptarea legii”, tipărită în 1652 la Târgoviște. Reprezintă traducerea unor legiuiri bizantine, conținând și numeroase pasaje luate din „Pravila lui Vasile Lupu”, dar și referiri privind alfabetul, gramatica și cultura populară.