zambac smn [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) zâm~ / Pl: ~aci sm, ~ace sn / E: tc zambak, bg замбак] (Reg) 1 Crin (1) (Lilium candidum). 2 Lalea (Tulipa gesneriana). 3 Floare nedefinită mai îndeaproape.

CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; crinoide; (și la sg.) animal din această clasă. – Din sl. krinŭ.

CRIN ~i m. 1) Plantă erbacee perenă, cu tulpina erectă, cu flori albe, strălucitoare, în formă de pâlnie, cu miros puternic. 2): ~-de-mare animal marin în formă de floare, care trăiește fixat în zonele abisale. /<sl. krinu

crin s. m., pl. crini

CRIN s. 1. (BOT.; Lilium candidum) (Transilv.) lilie, liliom. 2. (BOT.) crin de pădure (Lilium martagon) = (reg.) aișor, fiere, ai-de-pădure, crin pestriț, lilie roșie; crin-galben (Hemerocallis flava) = (reg.) stânjen, crinul-fânului, dreț-galben. 3. (ZOOL.) crin-de-mare = crinoid. (~ denumește un grup de echinoderme.)

CRIN s. v. iris, stânjen, stânjenel.

crin (-ni), s. m. – 1. Crin (Lilium candidum). – 2. Nume mai puțin comun al mai multor plante, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu crinul; lămîiță (Philadelphus coronarius); larice (Larix sibirica); obligeană (Iris germanica). Gr. ϰρίνον (Murnu 16; Meyer 206), în parte prin intermediul sl. krinŭ (DAR), cf. bg., sb. krin, alb. krinë (Vasmer, Gr., 84).

LILIUM L., CRIN, fam. Liliaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice (China, Japonia, U.R.S.S.), pînă la 110 specii, erbacee, vivace, cu bulb fără tunică alcătuit din solzi cărnoși așezați imbricat. Unele specii formează rădăcini adventive la baza tulpinii, iar altora le apar, la subsuoara frunzelor, bulbi aerieni, prin care plantele se înmulțesc. înfloresc primăvara-toamna. Flori (perigon petaloid, de obicei 6 petale, unite sau libere, cu vîrfuri recurbate, la unele specii punctate sau liniate, 6 stamine, anteră liniară sau oblong-liniară, 1 stil) cu o gamă variată de culori și forme, parfumate, în ciorchini mari, în vîrful tulpinii. Tulpină foliată dreaptă, terminată într-o inflorescență multifloră. Frunze drepte, întregi, mai mult sau mai puțin late, deseori ovate, ascuțite, cu nervuri paralele. Fruct, capsulă oblongă (Pl. 46, fig. 268, 269, 270).