clucer sm [At: (a. 1610) GCR I, 44 / V: (înv) ~ear, cliucear / Pl: ~i / E: vsl ключарь] (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1-2 (Persoană care avea) rangul de dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. 3-4 (Persoană care avea rangul de) mai marele clucerilor, care păstra cheile cămărilor domnești. 5-6 (Persoană care avea) rangul de al doilea și era ajutor al marelui clucer. 7 (Îs) ~ de arie Clucer care se îngrijea de dările de fân și de orz.

CLUCER subst. < sl. ключдpя „chelar”, dregătorie veche. 1. Clucer, M., vornic (Sur XII); -escu, frecv., mold. -easa s. 2. Sub infl. cuv. cruce: Crucer/u și -escu, T. mold. (Tec I); -iu (Hur 129); -iul zis și Crucean (Tec I); -easa t. (Mus). 3. Din forma ung. kulcsár „pivnicer”: Culcer gen.; Colceriu, ard. (Tocilescu, Mat. folc. I); Colcer(iu) 1680 (Paș). V. și Cruce (Partea I).