O definiție pentru Bernard


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BERNARD lat. cat. < it. Benardo < germ. Bernhard. I. 1. Nume purtat de străini: primul este Bernaldinus, pîrcălab de Cet. de Baltă sub Ștefan cel Mare (Ștef) zis și Bernardus (C Bog). 2. Al doilea, Bernardo, Borisii, mare post. sub Iancu-Sasul Vvd., nepot marelui post. Bartolomeo Brutti albanez italienizat, care semnează Bernard. Numele acestuia este deformat în acte astfel; a) Bernarca, ca pîrc. de Neamț (Iorga V 191); b) Bernad (17 B II 176); -ie (ib. 209); c) Bernal post: Borisi (Sd XI 89, Isp I1); Benart (Băl II); d) Bărnad (17 B II 182); -e (ib. 135); Bărnade (ib. 211); e) Barnat (17 B II 195); Bărnat (16 A III 140); f) Brănad m. post., 1613 (Sd XXII); Brănat (Sd XXII); g) Vernadea m, post., 1612 (Cern. p. XIII), Cf. gr. – cretanul Vernardos tipograf la Iași (N. Iorga, Hist. des Roumains VIII 284). II. Numele e acceptat în Moldova ca și acela al lui Vitold,- mare duce lituan din sec. XIV, sau al mîrzacului tătar Cantemir de la începutul sec. al XVII-lea. 1. Barnat. fam. mold. act. 2. Bîrnat țig. (17 A III 17) 3. Bărnat diac, 1622 sep. 11 (Sur XXII). 4. Bernart, C-tin, olt. 1780 (acte valea Jaleș). 5. Prob. Bîrnariu b. (Mar) și m-tele; Bărnaru (Puc). Din srb. -cr. Brle < Bernardus (Rad. vol. 82 p. 110) Pașca derivă nume ardelene: Bîrlea pren., 1534, Bîrlescu și Bîrleț, 1726; cf. însă Varlaam III 3. Cu apocopă s-ar explica însă și VERNA (Partea II-a).

Intrare: Bernard
Bernard nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bernard