15 definiții pentru țuști (interj.) țâști țâșt


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

țuști1 [At: DONICI, F. II, 36/11 / V: țușt / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă) Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe și zgomotul produs de această mișcare. 2 i (Reg; îc) ~-huști Cuvânt care imită mișcări precipitate, făcute pe ascuns. 3 i (Mol) Cuvânt cu care se alungă măgarii Si: (reg) ciuș. 4 s (Reg; îcs) De-a ~ul Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 sm (Reg) Copil.

ȚÚȘTI1 interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.

ȚUȘTI interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă și neașteptată a unei ființe care țâșnește de undeva). Iepurele ~ din tufiș.A face ~ a se deplasa iute dintr-o singură mișcare. /Onomat.

țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țî́ștĭ, în Munt. țî́ștĭ, țîbî́ștĭ și bî́ștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vî́ștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.

ȚÂȘT interj. v. țuști.

ȚÂȘTI interj. v. țuști.

țuștiu! Mold. int. imită sgomotul săriturei subite: fac țuștiu din haltă și o iau la sănătoasa CR. [Onomatopee].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvîc!, (prin Munt.) tîlvîc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (~! din tufiș.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țuștí, interj. – Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

Intrare: țuști (interj.)
țuști1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țuști
țâști interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâști
țâșt interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâșt

țuști (interj.) țâști țâșt

  • 1. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva.
    exemple
    • Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.
      surse: DLRLC

etimologie: