8 definiții pentru țimir (emblemă) țimară (2)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIMÍR, (1) țimire, s. n., (2) țimiri, s. m. 1. S. n. (Înv.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc. 2. S. m. Denumire dată în Evul Mediu, în Țările Române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la Curtea domnească. [Pl. și: (1) țimiruri.Var.: țimáră s. f.] – Din magh. cimer.

ȚIMÍR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimáră s. f.] – Din magh. cimer.[1]

  1. Lipsește precizarea s. m. la 2. gall

ȚIMÍR, țimire, s. n. (Învechit și regional) Emblemă care servește drept semn distinctiv unei familii nobile, unui oraș, unei țări,unei corporații sau membrilor ei; blazon, marcă, stemă. (Atestat în forma țimară) Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă, nici coroană. NEGRUZZI, S. III 405. – Variantă: țimáră, țimări, s. f.

țimír n., pl. urĭ și e (ung. cimer, blazon, marca țăriĭ, mgerm. zimier, d. fr. cimier, vîrf de coĭf, cime, vîrf; lat. pop. cîma, cl. cyma, vgr. kyma, vlăstar). Trans. Blazon, marcă.

ȚIMÁRĂ s. f. v. țimir.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!țimír2 (blazon) (înv.) s. n., pl. țimíre/țimíruri

țimír (emblemă) s. n., pl. țimíre


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țimír (-ruri), s. n. – Blazon, emblemă. Mag. cimer (Tiktin; Gáldi, Dict., 166), din germ. Zimier, fr. cimier. În Trans., înv.Der. țimiraș, s. m. (trimis, mesager), înv., numiți astfel din cauza blazonului lor.

Intrare: țimir (emblemă)
țimir1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimire
  • țimirele
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimire
  • țimirelor
vocativ singular
plural
țimară2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țima
  • țimara
plural
  • țimare
  • țimarele
genitiv-dativ singular
  • țimare
  • țimarei
plural
  • țimare
  • țimarelor
vocativ singular
plural
țimară1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țima
  • țimara
plural
  • țimări
  • țimările
genitiv-dativ singular
  • țimări
  • țimării
plural
  • țimări
  • țimărilor
vocativ singular
plural
țimir2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimiruri
  • țimirurile
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimiruri
  • țimirurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țimir (emblemă) țimară (2)

  • 1. învechit Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc.
    exemple
    • Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă, nici coroană. NEGRUZZI, S. III 405.
      surse: DLRLC

etimologie: