țigancă [At: (a. 1533) DERS / V: aț~^[1] / Pl: țigănci, ~ce / E: țigan + -că] 1-2 sf, a (Femeie) care face parte din neamul țiganilor (1). 3 sf Soție de țigan (1). 4 a (Îs) Mere țigănci (sau ~nce) (roșii) Varietate de mere de culoare roșie-închisă, cu gust dulce, dar ușor înecăcios. 5 a (Îs) Prune țigănci Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 6 sf Epitet pentru o femeie brunetă. 7 sf Epitet pentru o femeie cu apucături rele. 8 sf (Reg) Oaie. 9 sf (Reg) Vacă. 10 sf (Reg) Cățea (2). 11 sf (Bot; reg) Varietate de begonie cu frunze și flori viu colorate și miros pătrunzător Si: gheață (Begonia semperflores). 12 sf (Bot; reg) Urzică-moartă (Lamium purpureum). 13 sf (Bot; reg; lpl; îf țigance) Crăițe (Tagetes patula). 14 sf (Bot; reg) Numele unei buruieni nedefinite mai îndeaproape. 15 sf (Iht; reg) Pește de culoare neagră-albăstrie pe spate, apreciat pentru carnea sa gustoasă Si: văduvioară (Leuciscus idus). 16 sf (Iht; Olt) Pește migrator, răpitor cu aspect de clean. 17 sf (Mai ales art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 18 sf (Mai ales ) Melodie după care se execută țiganca (17). corectat(ă)

ȚIGANCĂ (pl. -anoe, -ănci) sf. 1 Femeie din neamul Țiganilor (🖼 5127): împăratul... avea mai înainte, ca țiitoare, o ~ foarte hîtră (SB.); copilul care va suge țîță de la o ~ nu se va deochia (GOR.); E lungă, nu-i furcă, E neagră, nu-i ~, E albă și nu-i doamnă (GOR.), ghicitoare despre „coțofană” ¶ 2 🌿 = SUGEL2 [Țigan].

ȚIGANCĂ, țigănci, s. f. 1. Femeie din neamul țiganilor. Trăsura prințului opri la peron și două țigănci tinere veniră să-l ajute pe boier să se dea jos. DUMITRIU, N. 33. Țigăncile vindeau flori abia ieșite de sub zăpadă. C. PETRESCU, S. 167. 2. (Mai ales articulat) Numele unui dans popular.

ȚIGANCĂ ~ănci f. Femeie care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viață seminomadă. [G.-D. țigăncii; Pl. și țigance] /țigan + suf. ~că

țigancă f. 1. femeia țiganului; 2. (Banat) Bot. sugel.

❍ȚIGANĂ (pl. -ane) sf. = ȚIGANCĂ: rușine să-ți fie, scroafă și ~ă! (ȚICH.).

țigancă (adesea peior.) s. f., g.-d. art. țigăncii; pl. țigănci

!țigancă s. f., g.-d. art. țigăncii; pl. țigănci

țigancă s. f., g.-d. art. țigancei/țigăncii; pl. țigance/țigănci

Țigan sb. m., Țigancă sb. f. (dar: ești un țigan).

ȚIGANCĂ bafniță, balaoacheșă, baragladină, baraulă, boroaică, caramea, cioară, ciocolată, ciorancă, cioroaică, cioropină, cioropișniță, colorată, faraoancă, garaoaică, jagardea, mirandolină, pirandă, stăncuță, zavragioaică.

ȚIGANCĂ s. v. sugel, urzică moartă.

țigancă s. v. SUGEL. URZICĂ MOARTĂ.

țigáncă, adj., s.f. 1. (Oaie) cu lâna de culoare neagră. 2. Cu țiganca, obicei de Anul Nou, în zona Codru: „Să îmbracă de țâgani, cu haine uzate și să duc pă la căși. Își prefac vocea cum vorbesc țâganii, să nu fie cunoscuți” (Bilțiu, 2009: 136). ■ (onom.) Țiganca, nume de oaie cu lâna neagră. – Din țigan + suf. -că (DEX, MDA).

țigancă, adj. f. – (ref. la oi) Cu lâna de culoare neagră (Precup, 1926: 24). – Din țigan + suf. -că (DEX, MDA).

țigancă, adj. f. – (ref. la oi) Cu lâna de culoare neagră (Precup 1926: 24). – Din țigan.