5 definiții pentru țicnire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țicnire sf [At: ARGHEZI, S. IX, 37 / Pl: ~ri / E: țicni] (Rar) 1 (Pop) Lovire ușoară a unui obiect (producând un zgomot sau fisurându-l). 2 (Reg) Ciocnire (a paharelor) în semn de urare. 3 (Îvr; d. arme de foc) Producere a unui rateu. 4 (Îvr; d. artere) Plesnire. 5 (Fam; fig) Pierdere a capacității de judecată Si: scrânteală, (fam) țăcăneală (6), țicneală (1). 6 (Reg) Găsire a cuiva din întâmplare. 7 (Reg) Mișcare bruscă a plutei undiței sau a undiței atunci când peștele mușcă din momeală. 8 (Reg; d. oameni) Clintire din loc.

ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.

A SE ȚICNÍ mă ~ésc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țicní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țicnésc, imperf. 3 sg. țicneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țicneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚICNÍ vb. v. înnebuni.

Intrare: țicnire
țicnire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țicnire
  • țicnirea
plural
  • țicniri
  • țicnirile
genitiv-dativ singular
  • țicniri
  • țicnirii
plural
  • țicniri
  • țicnirilor
vocativ singular
plural

țicni

etimologie: