21 de definiții pentru țâr (zgomot) țârc țâr-țâr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.

țâr2 [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (rar) țăr i / S și: (9) țârțâr / E: fo] 1 i (Rep) Cuvânt care imită scurgerea în picături a unui lichid. 2 i (Rep) Cuvânt care imită țârâitul greierilor. 3 i (Rep; și cu „r” prelungit) Cuvânt care imită strigătul unor păsări. 4 i (Rep; cu „r” prelungit) Cuvânt care imită sunetul telefonului. 5 i (Rep) Cuvânt care imită sunetul produs de fluierătoare. 6 i Cuvânt cu care se cheamă găinile. 7 sn (Reg) Șipot. 8 sn (Reg; îlav) În ~ Continuu. 9 sn (Orn; șîc țâr-țâr) Pițigoi cu coadă lungă (Aegithalos caudatus).

ȚÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.

ȚÂR1 interj. 1) (se folosește, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce țârâie). 2) (se folosește, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se folosește, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

ȚÂRC interj. v. țâr1.

ȚÎR1 interj. (Și în forma țîrc; adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul intermitent produs de laptele care țîșnește din uger la muls, de apa care se scurge picurînd de undeva etc. Mulge laptele țîrîind: țîrc!... țîrc!... țîrc! ȘEZ. II 137. – Variantă: țîrc interj.

țăr int. ce imită sgomotul picurării încete și cântecul monoton al greierilor. [Onomatopee].

2) țîr, interj. care arată zgomotu apeĭ care țîrîĭe, al greĭerilor care țîrîĭe și al celor ce șuĭeră din șuĭerătorĭ care țîrîĭe: ce tot țîr-țîr toată ziŭa la urechea mea, măĭ băĭete? V. țur.

țîrc, interj. care redă zgomotu mulsuluĭ (al lapteluĭ cînd țîrîĭe).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÂR interj. pic. (Apa se prelinge și face: ~!, ~!)

ȚÎR interj. pic. (Apa se prelinge și face: ~!, ~!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țîr interj. – Imită scîrțîitul, țiuitul. – Var. țîra (-țîra), țur. Creație expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen.Der. țîr, s. n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. țiu; țîră (var. țiră), s. f. (bucățică, fărîmă, pic; Trans., fîșie, zdreanță); țîrfă, s. f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); țîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); țîrîi (var. țurui, ciurui, țîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greșit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); țîrîit, s. m. (țiuit; cu țîrîita, picătură cu picătură); țîrîitor, adj. (care țiuie; s. m., obleț, Alburnus lucidus); țîrîitură, s. f. (țîrîit); țîrloi, s. m. (Trans., ciocîrlie; țeavă, tub); țîrc, interj. (imită țîrîitul laptelui muls); țîrcîi (var. țîrcăi, Trans. țîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu țîrcîita, picătură cu picătură); țîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puțină sau cu lînă scurtă); țurloi (var. rară țurlui), s. n. (țeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. țîrloi; țurțur (var. țu(r)țur(e), țuțuroi), s. m. (sloi mic și subțire de gheață ascuțit la un capăt), formă reduplicată a interj. țur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); țurțura, vb. (a atîrna ca țurțurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetație; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eșuat, frustat) pare a fi var. a lui țîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greș). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. țurcă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da o ratare / un țâr expr. (adol.) a apela scurt pe cineva de pe un telefon mobil, fără a-i lăsa timp persoanei respective să răspundă.

Intrare: țâr (zgomot)
țâr2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • țâr
țârc interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țârc
țâr-țâr interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâr-țâr

țâr (zgomot) țârc țâr-țâr

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: pic (interj.) attach_file un exemplu
    exemple
    • Mulge laptele țîrîind: țîrc!... țîrc!... țîrc! ȘEZ. II 137.
      surse: DLRLC
  • 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon.
    surse: DEX '09

etimologie: