13 definiții pentru țângău țingău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂNGẮU s. m. v. țingău.

ȚÂNGĂU, țângăi, s. m. (Pop. peior.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țingău s. m.] – Țânc + suf. -ău.

ȚÂNGẮU ~i m. Băiat ajuns la vârsta adolescenței; băiețan; puștan. /țânc + suf. ~ău

ȚINGẮU, țingăi, s. m. (Reg.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țângắu s. m.] – Țânc + suf. -ău.

ȚINGĂU s. m. v. țângău.

ȚINGẮU, țingăi, s. m. (De obicei depreciativ) Tînăr abia trecut de vîrsta copilăriei; flăcăiaș. O urma un fel de țingău adus din spate și cam deșelat, cu ochi încercănați și sticloși. M. I. CARAGIALE, C. 20. Tu nu ai un țingău de flăcău de însurat? ȘEZ. I 149. (Cu pronunțare regională) Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13.

țingău m. Mold. 1. băietandru; 2. fig. tânăr fără experiență: pe drum s’a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țingău CAR. [V. ținc].

țingắŭ m. (d. țînc saŭ ung. cinkó, fetișcană). Vest. Iron. Băĭetan, mucos, tînăr (care pretinde lucrurĭ marĭ): cum să îndrăznească asta un țingăŭ? – Și țincăŭ (Br.). V. țincar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țingắu (reg.) s. m., art. țingắul; pl. țingắi, art. țingắii

țingău s. m., art. țingăul; pl. țingăi, art. țingăii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÂNGĂU s. v. băietan, băiețandru, copilandru, flăcăiandru.

țîngău s. v. BĂIETAN. BĂIEȚANDRU. COPILANDRU. FLĂCĂIANDRU.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țângắu, țângắi, s.m. (pop.; peior.) 1. băietan, flăcăiaș, țingău, băiețandru. 2. (fig.) tânăr fără experiență.

Intrare: țângău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țingău
  • țingăul
  • țingău‑
plural
  • țingăi
  • țingăii
genitiv-dativ singular
  • țingău
  • țingăului
plural
  • țingăi
  • țingăilor
vocativ singular
  • țingăule
plural
  • țingăilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țângău
  • țângăul
  • țângău‑
plural
  • țângăi
  • țângăii
genitiv-dativ singular
  • țângău
  • țângăului
plural
  • țângăi
  • țângăilor
vocativ singular
  • țângăule
plural
  • țângăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țângău țingău

  • 1. regional Tânăr abia trecut de vârsta copilăriei.
    exemple
    • O urma un fel de țingău adus din spate și cam deșelat, cu ochi încercănați și sticloși. M. I. CARAGIALE, C. 20.
      surse: DLRLC
    • Tu nu ai un țingău de flăcău de însurat? ȘEZ. I 149.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Țânc + sufix -ău.
    surse: DEX '98 DEX '09