12 definiții pentru șuierat (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

șuierat1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79r/22 / V: (înv) ~iur~ / Pl: ~uri / E: șuiera] 1 Producere de sunete stridente, ascuțite și prelungi prin suflarea aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: fluierare (1), șuierătură (1), (rar) șuierare (1). 2 Producere a unui sunet strident, scurt și intens de către unele obiecte, corpuri etc., atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu viteză Si: șuierătură (2), (rar) șuierare (2). 3 Dezaprobare violentă (față de cineva sau de ceva) manifestată prin fluierături Si: huiduire, șuierătură (3), (rar) șuierare (3). 4 Emitere a unei succesiuni melodice de sunete suflând printre buze sau cu ajutorul unui fluier etc. Si: fluierare (3), șuierătură (4), (rar) șuierare (4). 5 (Pex) Intonare a unei melodii fluierând Si: fluierare (4), șuierătură (5), (rar) șuierare (5). 6 (Rar) Producere a unui țipăt ascuțit de către unele animale, păsări, insecte Si: șuierătură, (rar) șuierare (6). 7 Producere a unui zgomot ascuțit și puternic de vânt, furtună, vijelie etc. Si: fluierare (8), șuierătură (7), vâjâire, (rar) șuierare (7). 8-11 Șuierătură (8-11). 12 (Pop; îlav) Pe ~e Fluierând.

șuierat2, ~ă a, av [At: POLIZU / Pl: ~ați, ~e / E: șuiera] 1-2 (Care este cu timbrul) strident Si: șuierător (1-2).

ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.

ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera. 1. Șuier (1.) Suflările vîntului, care trecea... c-un șuierat ascuțit. BART, S. M. 52. ♦ Zgomot produs de o respirație șuierătoare. Iapa sură... alergînd alăturea cu dînsul, șuieratul largilor ei nări era ca boldul unui pinten pentru armasarul care atunci și mai tare se răpezea. NEGRUZZI, S. I 42. 2. Șuier (2). Freamătul și șuieratul a mii de mii de săgeți. NEGRUZZI, S. I 127. 3. Șuier (3). S-aude un șuierat prelung, care sfîșie ca sfîrcul unui bici liniștea luminoasă a dimineții. Puiu se gîndește: Vine trenul. SADOVEANU, O. III 237. Locomotiva gîfîi și scoase un șuierat asurzitor. DELAVRANCEA, H. T. 81.

ȘUIERÁT ~uri n. 1) v. A ȘUIERA. 2) Sunet caracteristic, scos de o ființă sau de un obiect care șuieră. ~ul vântului. ~ul mierlei. [Sil. șu-ie-] /v. a șuiera

șuierat n. 1. acțiunea de a șuiera: șuieratul șerpilor; 2. sgomot ascuțit: șuieratul gloanțelor.

șuĭerat n., pl. urĭ. Est. Acțiunea de a șuĭera (omu, șerpiĭ, vîntu, gloanțele). Șuĭerătură: am auzit un șuĭerat. – În vest fluĭerat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuierát s. n., pl. șuieráturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUIERÁT s. 1. freamăt, șuier, șuierare, șuierătură, vâjâială, vâjâire, vâjâit, vâjâitură, vuiet, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 2. v. țiuitură. 3. v. fluierătură. 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)

ȘUIERAT s. 1. șuier, șuierare, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîit, vîjîitură, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierătură, țiuit, țiuitură, vîjîit, vîjîitură, (rar) piuială. (~ glonțului.) 3. fluier, fluierat, fluierătură, șuier, șuierătură. (S-a auzit un ~.) 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)

Intrare: șuierat (s.n.)
șuierat1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierat
  • șuieratul
  • șuieratu‑
plural
  • șuieraturi
  • șuieraturile
genitiv-dativ singular
  • șuierat
  • șuieratului
plural
  • șuieraturi
  • șuieraturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șuierat (s.n.)

  • 1. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șuier
    • 1.1. Șuier.
      exemple
      • Suflările vîntului, care trecea... c-un șuierat ascuțit. BART, S. M. 52.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Zgomot produs de o respirație șuierătoare.
        exemple
        • Iapa sură... alergînd alăturea cu dînsul, șuieratul largilor ei nări era ca boldul unui pinten pentru armasarul care atunci și mai tare se răpezea. NEGRUZZI, S. I 42.
          surse: DLRLC
    • 1.2. Șuier.
      exemple
      • Freamătul și șuieratul a mii de mii de săgeți. NEGRUZZI, S. I 127.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Șuier.
      exemple
      • S-aude un șuierat prelung, care sfîșie ca sfîrcul unui bici liniștea luminoasă a dimineții. Puiu se gîndește: Vine trenul. SADOVEANU, O. III 237.
        surse: DLRLC
      • Locomotiva gîfîi și scoase un șuierat asurzitor. DELAVRANCEA, H. T. 81.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi șuiera
    surse: DEX '09 DEX '98