ȘUCAR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șucăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucar, ~ă [At: BL II, 113 / V: (arg) -căr smn, a, șuhar, șuhăr, zuhăr smn / Pl: ~i, ~e / E: rrm šukar, (7) cf și ger Schacher] (Arg) 1 a Frumos (1). 2 a Bun¹ (1). 3 a (Îf șucăr) Elegant (1). 4 sn Gălăgie (1). 5 sn Scandal. 6 sn Supărare. 7 sm (Îf șucăr) Hoț (1).

ȘUCAR, -Ă, șucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (În forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (În forma șucăr) Hoț. [Var.: șucăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar. – Pentru sensul 3., cf. și germ. Schacher.

șucăr smn, a vz șucar

șuhar² sm, sn vz șucar

șuhăr smn vz șucar

șucar adj. m., pl. șucari; f. sg. șucară, pl. șucare

șucar (-ră), adj. – (Arg.) Drăguț, prețios, frumușel. Țig. šukar (Graur 188; Juilland 174-6; cf. Wlislocki 121), cf. sp. juncal (Claveria 224 și Bol. R. Acad. Esp., XXXIII, 92). Legătura cu șugar (Cihac, II, 528) este improbabilă. Cf. șucări.

șucar, -ă, șucari, -e adj. (d. oameni) frumos