15 definiții pentru șușanea (pușcă) șișanea șișinea


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUȘANEÁ1, șușanele, s. f. (Fam.) Pușcă lungă arnăuțească. – Din tc. șișane, șeș-hane.

șușanea1 sf [At: DUMITRACHE, 44 / V: (înv) șisha~, șiș~, șișha~, șișin~ / Pl: ~ele / E: tc șișane, șeșhane] (Înv) Pușcă lungă cu țeava ghintuită, folosită mai ales de arnăuți.

ȘUȘANEÁ1, șușanele, s. f. (Înv.) Pușcă lungă arnăuțească. – Din tc. șișane, șeș-hane.

ȘUȘANEÁ, șușanele, s. f. (Învechit) Pușcă lungă arnăuțească. Deasupra vetriței se încrucișau o șușanea și o sabie încovoiată, înflorite cu argint, după moda armurierilor de la Damasc. SADOVEANU, O. E. 35. Ia-ți șușaneaua și pistoalele și hai prin pădure să-l căutăm pe Miai. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Arnăuți cu șușanele Cu argint pe la oțele. ALECSANDRI, P. P. 180. – Variante: șișaneá (GHICA S. 264), șișineá (FILIMON, C. 271) s. f.

ȘUȘANEÁ ~éle f. înv. Pușcă purtată de arnăuți. /<turc. șeșane, șeșhame

șușaneà f. V. șișanea: încărca o șușanea POP.

ȘIȘANEÁ s. f. v. șușanea.

ȘIȘINEÁ s. f. v. șușanea.

șișaneà f. pușcă lungă arnăuțească: trei-patru șișanele totdeauna încărcate până la gură GHICA. [Turc. ȘEȘANÈ, lit. șase țevi].

șișaneá f., pl. ele (turc. șeșané, d. pers. šeš-hane, carabină cu țeava în șase ghinturĭ; ngr. sisanés, alb. bg. šišané, sîrb. šešana. V. cherhana). Vechĭ. Pușcă lungă arnăuțească. – Și șișinea (Munt.) și șușanea (Mold.). Vechĭ și șișh- La Beld. 527 și 2759 sish-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușaneá (pușcă, spectacol) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șișaneá (-éle), s. f. – Muschetă. – Var. șușanea. Tc. (per.) șeșhane (Șeineanu, II, 338; Lokotsch 1864), cf. ngr. σισανές, bg. šišane. Sec. XVIII, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șișaneá, șișanéle, s.f. (înv. și reg.) pușcă lungă arnăuțească.

Intrare: șușanea (pușcă)
șușanea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușanea
  • șușaneaua
plural
  • șușanele
  • șușanelele
genitiv-dativ singular
  • șușanele
  • șușanelei
plural
  • șușanele
  • șușanelelor
vocativ singular
plural
șișanea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șișanea
  • șișaneaua
plural
  • șișanele
  • șișanelele
genitiv-dativ singular
  • șișanele
  • șișanelei
plural
  • șișanele
  • șișanelelor
vocativ singular
plural
șișinea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șișinea
  • șișineaua
plural
  • șișinele
  • șișinelele
genitiv-dativ singular
  • șișinele
  • șișinelei
plural
  • șișinele
  • șișinelelor
vocativ singular
plural

șușanea (pușcă) șișanea șișinea

  • 1. familiar Pușcă lungă arnăuțească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Deasupra vetriței se încrucișau o șușanea și o sabie încovoiată, înflorite cu argint, după moda armurierilor de la Damasc. SADOVEANU, O. E. 35.
      surse: DLRLC
    • Ia-ți șușaneaua și pistoalele și hai prin pădure să-l căutăm pe Miai. CAMIL PETRESCU, O. I 133.
      surse: DLRLC
    • Arnăuți cu șușanele Cu argint pe la oțele. ALECSANDRI, P. P. 180.
      surse: DLRLC

etimologie: