11 definiții pentru ștanța stanța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. A fasona la cald sau la rece, fără așchiere, obiecte de aceeași formă, prin tăierea cu ștanța a unui material sau prin deformarea lui plastică cu ajutorul unor matrițe. – Variantă: stánță vb. I.

ȘTANȚÁ vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanța vb. I. / < germ. stanzen].

ȘTANȚÁ vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)

A ȘTANȚÁ ~éz tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen

STANȚÁ vb. I v. ștanța.

STANȚÁ vb. I. v. ștanța.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ștanțeáză

ștanțá vb., ind. prez. 1 sg. ștanțéz, 3 sg. și pl. ștanțeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTANȚÁ vb. (TEHN.) a ștănțui.

Intrare: ștanța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștanța
  • ștanțare
  • ștanțat
  • ștanțatu‑
  • ștanțând
  • ștanțându‑
singular plural
  • ștanțea
  • ștanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștanțez
(să)
  • ștanțez
  • ștanțam
  • ștanțai
  • ștanțasem
a II-a (tu)
  • ștanțezi
(să)
  • ștanțezi
  • ștanțai
  • ștanțași
  • ștanțaseși
a III-a (el, ea)
  • ștanțea
(să)
  • ștanțeze
  • ștanța
  • ștanță
  • ștanțase
plural I (noi)
  • ștanțăm
(să)
  • ștanțăm
  • ștanțam
  • ștanțarăm
  • ștanțaserăm
  • ștanțasem
a II-a (voi)
  • ștanțați
(să)
  • ștanțați
  • ștanțați
  • ștanțarăți
  • ștanțaserăți
  • ștanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • ștanțea
(să)
  • ștanțeze
  • ștanțau
  • ștanța
  • ștanțaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stanța
  • stanțare
  • stanțat
  • stanțatu‑
  • stanțând
  • stanțându‑
singular plural
  • stanțea
  • stanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stanțez
(să)
  • stanțez
  • stanțam
  • stanțai
  • stanțasem
a II-a (tu)
  • stanțezi
(să)
  • stanțezi
  • stanțai
  • stanțași
  • stanțaseși
a III-a (el, ea)
  • stanțea
(să)
  • stanțeze
  • stanța
  • stanță
  • stanțase
plural I (noi)
  • stanțăm
(să)
  • stanțăm
  • stanțam
  • stanțarăm
  • stanțaserăm
  • stanțasem
a II-a (voi)
  • stanțați
(să)
  • stanțați
  • stanțați
  • stanțarăți
  • stanțaserăți
  • stanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • stanțea
(să)
  • stanțeze
  • stanțau
  • stanța
  • stanțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștanța stanța

  • 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ștănțui
  • 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: