14 definiții pentru șmecher (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

șmecher, ~ă [At: ISPIRESCU, U. 125 / V: (reg) jm~, sm~ (A și: ~cher), smicher, șmicher, zm~ smf, a, (arg; forme prescurtate) șme, șmec (Pl: șmeci) sm / A și: (reg) ~cher / Pl: ~i, ~e / E: ger Schmecker „persoană cu gust rafinat”] 1-2 smf, a (Persoană) care știe să iasă din încurcături Si: abil, dezghețat (7), isteț, șiret3 (4), (fam) șmecheros (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu poate fi păcălită Si: abil, dezghețat (5), isteț, (fam) șmecheros (2). 5-6 smf, a (Dep) (Persoană) care se pricepe la tmeuri, la viclenii Si: (fam) șmecheros (3), (arg) șpilăr (1-2). 7 sm (Fam) Tânăr care caută să se remarce ca om de spirit prin manifestări ostentative (și impertinente), menite să epateze (și să scandalizeze) pe cei din jur. 8-10 sm (Arg; îlav) A la șme Ca șmecherii (1, 5, 7).

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; isteț, dezghețat; (depreciativ) care se pricepe la trucuri, la viclenii, care știe să se aranjeze, să se învîrtească (v. șiret, șarlatan). Așa nătîng și amorezat cum ești, tot te crezi puțin mai șmecher și-ți închipui că tu profiți de pe urma lor. DEMETRIUS, C. 44. Flăcăii noștri erau îndrăzneți și șmecheri, comedie mare. De multe ori dădeau în avantposturile turcești, se luau la harță, scăpau ca prin urechile acului și se întorceau aducînd arme și prinși. SADOVEANU, O. VI 86. ◊ (Substantivat) Nu era nimic adevărat din ceea. ce vestise cu glas plin de însuflețire acel șmecher Leușcan. SADOVEANU, L. 81. Șmecher de port din Brăila. BART, E. 245.

ȘMÉCHER ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; viclean; hâtru; șiret. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; șiret. Zâmbet ~. /<germ. Schmecker

șmecher a. și m. foarte șiret: mai șmecheri decât cărturarii cei vechi ISP. [Cf. nemț. SCHMECKER, care cearcă băuturile].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șmécher adj. m., s. m., pl. șmécheri; adj. f., s. f. șmécheră, pl. șméchere

șmécher adj. m., s. m., pl. șmécheri; f. sg. șmécheră, pl. șméchere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘMÉCHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hâtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher, șmecheros. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

ȘMECHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șmécher (-ră), adj. – Viclean, șiret. Germ. Schmecker „om cu gust” (Tiktin). – Der. șmecherie, s. f. (truc, șiretenie, viclenie; vorbă de șmecher, argou); șmecheresc, adj. (de șmecher); teșmecherie, s. f. (Mold., truc), a cărui der. nu este clară.

șmecher TDRG constată: „concordă din punctul de vedere fonetic cu germ. Schmecker”. CADE pornește, evident greșit, de la germ. Schmeichler, refăcut după germ. Schmecker DU, de la germ. Schmecker „om care încearcă băuturile” mai curînd ar trebui să avem în vedere înțelesul „om căruia îi plac mîncările fine”, cum propune Scriban. Cuvîntul există și în bulgărește, exact sub aceeași formă, cu numeroase derivate ca шмeкepuя, шмeкepлък, iar PCБKE îl consideră provenit din germană. Mi se pare însă exclus ca cele două limbi vecine, româna și bulgara, să fi împrumutat independent una de alta acest cuvînt cu exact aceeași forma și același înțeles. Poziția geografica ar indica româna ca intermediar între germană și bulgară (poate totuși situația contrară ne întîmpină la șperț, vezi ER, p. 151-152). În favoarea românei vorbește încă un element: româna a cunoscut un cuvînt teșmec, „înșelătorie”, de origine turcă singurul care îl inserează și care dă și etimologia este Scriban (copiat de DLrM). Este însă cunoscut teșmecherie (La exemplele din Alecsandri, citate de Tiktin, trebuie adăugat unul din Matei Millo, Baba Hîrca, la Al. Niculescu, Primii noștri dramaturgi, p. 374). Singurul care încearcă o explicație este iarăși Scriban, care socotește că teșmecherie ar fi derivat din teșmec sub influența lui șmecherie. Mi se pare mult mai probabil contrariul: teșmecherie, care e mai vechi, derivat de la teșmec, a devenit într-un fel oarecare șmecherie, sau, în cel mai bun caz, a avut influență asupra lui șmecherie dacă acesta e de origine germană. Ar însemna în primul rînd că șmecher e derivat regresiv din șmecherie, iar în al doilea rînd că bulgara, care nu pare să cunoască pe teșmec, a luat pe шмeкep din românește.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șmecher cu legitimație expr. (intl.) infractor temut / cu antecendente penale.

taxă de șmecher expr. (intl.) taxă de protecție pe care o percep diferite bande de infractori patronilor de magazine sau localuri publice.

Intrare: șmecher (adj.)
șmecher1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șmecher
  • șmecherul
  • șmecheru‑
  • șmecheră
  • șmechera
plural
  • șmecheri
  • șmecherii
  • șmechere
  • șmecherele
genitiv-dativ singular
  • șmecher
  • șmecherului
  • șmechere
  • șmecherei
plural
  • șmecheri
  • șmecherilor
  • șmechere
  • șmecherelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șmecher, -ă șmecher (2) șmecheră

  • 1. adesea substantivat Care știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli.
    exemple
    • Așa nătîng și amorezat cum ești, tot te crezi puțin mai șmecher și-ți închipui că tu profiți de pe urma lor. DEMETRIUS, C. 44.
      surse: DLRLC
    • Flăcăii noștri erau îndrăzneți și șmecheri, comedie mare. De multe ori dădeau în avantposturile turcești, se luau la harță, scăpau ca prin urechile acului și se întorceau aducînd arme și prinși. SADOVEANU, O. VI 86.
      surse: DLRLC
    • Nu era nimic adevărat din ceea ce vestise cu glas plin de însuflețire acel șmecher Leușcan. SADOVEANU, L. 81.
      surse: DLRLC
    • Șmecher de port din Brăila. BART, E. 245.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba germană Schmecker „persoană cu gust rafinat”
    surse: DEX '09 DEX '98