opțiuni

11 definiții pentru ș (literă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Ș1, ș, s. m. 1. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). [Pr.: șe, și. – Pl. și: (1, n.) ș-uri]

ș1 smi [P: șe] 1 A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera ș1 (1) (consoană constrictivă prepalatală surdă).

Ș1 s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: șe]

Ș s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului, numită «șe», și sunetul corespunzător; este o consoană constrictivă prepalatală surdă.

Ș s. m. invar. A douăzeci și una[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător.[1]

  1. [1]Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

ș m. A doŭă-zecea literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca a luĭ s pronunțat maĭ în ăuntru guriĭ, ca și j față de z. Sunetu ș e foarte șuĭerător și e întrebuințat cînd vrem să impunem tăcere fără să strigăm, ca în șt. – El e reprezentat în multe felurĭ în diferite alfabete, precum: ch (fr.), sce (it.), sch (germ.), sh (engl.), s (ung.), sz (pol.), š (ceh. cr.). Greciĭ nu-l aŭ și nicĭ nu-l pot pronunța bine. Eĭ aŭ, ca și Ĭtalieniĭ și Spanioliĭ, un s intermediar între s și ș. V. cele spuse la s.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ș1 (literă) [cit. șe / șî] s. m. / s. n., pl. ș / ș-uri

ș2 (sunet) [cit. șî] s. m., pl. ș

Ș, ș s. m. invar. [cit. șe]

Ș (pr. șe)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ș s. m. invar. A douzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă prepalatală surdă).

Intrare: ș (literă)
ș1 (s.m.n.)
  • pronunție: șe, șî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ș
  • ș-ul
  • ș-u‑
plural
  • ș-uri
  • ș-urile
genitiv-dativ singular
  • ș
  • ș-ului
plural
  • ș-uri
  • ș-urilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ș (literă)

  • 1. substantiv masculin invariabil substantiv neutru A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române.
    surse: DEX '09 DE
    • diferențiere A douăzeci și una literă a alfabetului.
      surse: DLRLC
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
  • 2. substantiv masculin invariabil Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă).
    surse: DEX '09 DLRLC DE

etimologie: