11 definiții pentru învrăjbi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învrăjbi [At: COD. VOR. 76 / V: (îvr; cscj) ~ba / Pzi: ~besc / E: în- + vrajbă] 1 vrr A ajunge să fie în vrajbă, în dușmănie cu cineva Si: a se învrăjmăși (4). 2 vt A semăna vrajbă, discordie, dușmănie Si: a învrăjmăși (5). 3 vt (Îvp) A face pe altul dușman. 4-5 vtr A (se) înfuria. 6 vt (Înv) A speria. 7 vt A instiga la vrajbă.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.

A ÎNVRĂJBÍ ~ésc tranz. A face să se învrăjbească. /în + vrajbă

A SE ÎNVRĂJBÍ mă ~ésc intranz. 1) A intra în vrajbă (cu cineva); a deveni vrăjmaș; a se învrăjmăși; a se dușmăni; a se urî. 2) A fi cuprins de vrajbă. /în + vrajbă

învrăjbì v. 1. a semăna vrajbă, a dezuni; 2. a deveni vrăjmaș.

învrăjbésc v. tr. (d. vrajbă). Fac vrăjmaș: baniĭ îĭ învrăjbesc pe oamenĭ. V. refl. Devin vrăjmaș: s’a învrăjbit cu el din cauza banilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 învrăjbeáscă

învrăjbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjbeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVRĂJBÍ vb. 1. v. certa. 2. v. dezbina.

ÎNVRĂJBI vb. 1. a se certa, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a se pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a (se) dezbina, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)

Intrare: învrăjbi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învrăjbi
  • ‑nvrăjbi
  • învrăjbire
  • ‑nvrăjbire
  • învrăjbit
  • ‑nvrăjbit
  • învrăjbitu‑
  • ‑nvrăjbitu‑
  • învrăjbind
  • ‑nvrăjbind
  • învrăjbindu‑
  • ‑nvrăjbindu‑
singular plural
  • învrăjbește
  • ‑nvrăjbește
  • învrăjbiți
  • ‑nvrăjbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învrăjbesc
  • ‑nvrăjbesc
(să)
  • învrăjbesc
  • ‑nvrăjbesc
  • învrăjbeam
  • ‑nvrăjbeam
  • învrăjbii
  • ‑nvrăjbii
  • învrăjbisem
  • ‑nvrăjbisem
a II-a (tu)
  • învrăjbești
  • ‑nvrăjbești
(să)
  • învrăjbești
  • ‑nvrăjbești
  • învrăjbeai
  • ‑nvrăjbeai
  • învrăjbiși
  • ‑nvrăjbiși
  • învrăjbiseși
  • ‑nvrăjbiseși
a III-a (el, ea)
  • învrăjbește
  • ‑nvrăjbește
(să)
  • învrăjbească
  • ‑nvrăjbească
  • învrăjbea
  • ‑nvrăjbea
  • învrăjbi
  • ‑nvrăjbi
  • învrăjbise
  • ‑nvrăjbise
plural I (noi)
  • învrăjbim
  • ‑nvrăjbim
(să)
  • învrăjbim
  • ‑nvrăjbim
  • învrăjbeam
  • ‑nvrăjbeam
  • învrăjbirăm
  • ‑nvrăjbirăm
  • învrăjbiserăm
  • ‑nvrăjbiserăm
  • învrăjbisem
  • ‑nvrăjbisem
a II-a (voi)
  • învrăjbiți
  • ‑nvrăjbiți
(să)
  • învrăjbiți
  • ‑nvrăjbiți
  • învrăjbeați
  • ‑nvrăjbeați
  • învrăjbirăți
  • ‑nvrăjbirăți
  • învrăjbiserăți
  • ‑nvrăjbiserăți
  • învrăjbiseți
  • ‑nvrăjbiseți
a III-a (ei, ele)
  • învrăjbesc
  • ‑nvrăjbesc
(să)
  • învrăjbească
  • ‑nvrăjbească
  • învrăjbeau
  • ‑nvrăjbeau
  • învrăjbi
  • ‑nvrăjbi
  • învrăjbiseră
  • ‑nvrăjbiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învrăjbi învrăjbire învrăjbit

  • 1. reflexiv reciproc A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa dușmăni urî învrăjmăși 6 exemple
    exemple
    • Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46.
      surse: DLRLC
    • În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109.
      surse: DLRLC
    • Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60.
      surse: DLRLC
    • figurat Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86.
      surse: DLRLC
    • figurat Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta; a instiga la revoltă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mânia supăra înfuria întărâta 2 exemple
    exemple
    • Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149.
      surse: DLRLC
    • Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + vrajbă
    surse: DEX '09 DEX '98