13 definiții pentru învolbura


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învolbura [At: MARIAN, NU. 345 / Pzi: învolbur, ~rez / E: în- + volbură] 1-2 vtr (La p 3; d. ape, furtuni etc.) A (se) învârteji (2-3). 3 vt A face să se învârtejească. 4 vt (Fig ; rar) A cuprinde din toate părțile Si: a împresura, a învălui. 5-6 vtr (Fig) A (se) tulbura.

ÎNVOLBURÁ, învolburez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învólbur] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învolburez] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ, învólbur și (mai rar) învolburez, vb. I. 1. Refl. (Numai la pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A se mișca în vîrtejuri; a se învîrteji. Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ◊ Fig. Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100. Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17. Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17. ◊ Tranz. Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.

A ÎNVOLBURÁ ~éz tranz. 1) A face să se învolbureze. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui. [Și învolbur] /în + volbură

A SE ÎNVOLBURÁ pers. 3 se ~éază intranz. (despre ape, aer) A se mișca în vârtejuri; a face volburi; a se învârteji. [Și învolbură] /în + volbură

învolburà v. a se ridica în volbure.

învólbur și -éz, a v. tr. (d. volbură). Rostogolesc, fac să facă volburĭ (apa, fumu, colbu, pînza): șivoaĭele învolburaseră vîrtoapele și jăpșile (Chir. Grănicerul). V. refl. Apa începu să se învolbure. (Chir. VR. 1913, 7-8, 5-3). – Și volburez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învolburá (a ~) vb., ind. prez. 3 învolbureáză/învólbură

învolburá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. învólbură/învolbureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.

ÎNVOLBURA vb. 1. a (se) învîrteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.) 2. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.)

Intrare: învolbura
învolbura1 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburare
  • ‑nvolburare
  • învolburat
  • ‑nvolburat
  • învolburatu‑
  • ‑nvolburatu‑
  • învolburând
  • ‑nvolburând
  • învolburându‑
  • ‑nvolburându‑
singular plural
  • învolburea
  • ‑nvolburea
  • învolburați
  • ‑nvolburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învolburez
  • ‑nvolburez
(să)
  • învolburez
  • ‑nvolburez
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (tu)
  • învolburezi
  • ‑nvolburezi
(să)
  • învolburezi
  • ‑nvolburezi
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburași
  • ‑nvolburași
  • învolburaseși
  • ‑nvolburaseși
a III-a (el, ea)
  • învolburea
  • ‑nvolburea
(să)
  • învolbureze
  • ‑nvolbureze
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolbură
  • ‑nvolbură
  • învolburase
  • ‑nvolburase
plural I (noi)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
(să)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburarăm
  • ‑nvolburarăm
  • învolburaserăm
  • ‑nvolburaserăm
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (voi)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
(să)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburarăți
  • ‑nvolburarăți
  • învolburaserăți
  • ‑nvolburaserăți
  • învolburaseți
  • ‑nvolburaseți
a III-a (ei, ele)
  • învolburea
  • ‑nvolburea
(să)
  • învolbureze
  • ‑nvolbureze
  • învolburau
  • ‑nvolburau
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburaseră
  • ‑nvolburaseră
învolbura2 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburare
  • ‑nvolburare
  • învolburat
  • ‑nvolburat
  • învolburatu‑
  • ‑nvolburatu‑
  • învolburând
  • ‑nvolburând
  • învolburându‑
  • ‑nvolburându‑
singular plural
  • învolbură
  • ‑nvolbură
  • învolburați
  • ‑nvolburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învolbur
  • ‑nvolbur
(să)
  • învolbur
  • ‑nvolbur
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (tu)
  • învolburi
  • ‑nvolburi
(să)
  • învolburi
  • ‑nvolburi
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburași
  • ‑nvolburași
  • învolburaseși
  • ‑nvolburaseși
a III-a (el, ea)
  • învolbură
  • ‑nvolbură
(să)
  • învolbure
  • ‑nvolbure
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolbură
  • ‑nvolbură
  • învolburase
  • ‑nvolburase
plural I (noi)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
(să)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburarăm
  • ‑nvolburarăm
  • învolburaserăm
  • ‑nvolburaserăm
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (voi)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
(să)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburarăți
  • ‑nvolburarăți
  • învolburaserăți
  • ‑nvolburaserăți
  • învolburaseți
  • ‑nvolburaseți
a III-a (ei, ele)
  • învolbură
  • ‑nvolbură
(să)
  • învolbure
  • ‑nvolbure
  • învolburau
  • ‑nvolburau
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburaseră
  • ‑nvolburaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învolbura învolburare învolburat

  • 1. tranzitiv reflexiv unipersonal (Despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: învârteji 5 exemple
    exemple
    • Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415.
      surse: DLRLC
    • figurat Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100.
      surse: DLRLC
    • figurat Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17.
      surse: DLRLC
    • figurat Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17.
      surse: DLRLC
    • Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + volbură
    surse: DEX '09 DEX '98