13 definiții pentru învește învești

ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut.Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.

ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut.Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 înveáscă; part. învăscút

învéște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 sg. și pl. înveáscă; part. învăscút

ÎNVÉȘTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveșmânta.

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir.Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

învéște, înveștésc, V. învăsc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

învéște vb. v. ECHIPA. ÎMBRĂCA. ÎNVEȘMÎNTA.

înveștí, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).

Intrare: învește
verb (VT619)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) învește înveștere învăscut, învescut învăscând, învescând singular plural
învește înveșteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) învesc, învăsc (să) învesc, învăsc înveșteam învăscui, învescui învăscusem, învescusem
a II-a (tu) învești (să) învești înveșteai învăscuși, învescuși învăscuseși, învescuseși
a III-a (el, ea) învește (să) învească, învască înveștea învăscu, învescu învăscuse, învescuse
plural I (noi) înveștem (să) înveștem înveșteam învăscurăm, învescurăm învăscuserăm, învăscusem*, învescuserăm, învescusem
a II-a (voi) înveșteți (să) înveșteți înveșteați învăscurăți, învescurăți învăscuserăți, învăscuseți*, învescuserăți, învescuseți
a III-a (ei, ele) învesc, învăsc (să) învească, învască înveșteau învăscură, învescu învăscuseră, învescuseră
învești (1 -esc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) învești înveștire înveștit înveștind singular plural
înveștește înveștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înveștesc (să) înveștesc înveșteam înveștii înveștisem
a II-a (tu) înveștești (să) înveștești înveșteai înveștiși înveștiseși
a III-a (el, ea) înveștește (să) înveștească înveștea învești înveștise
plural I (noi) înveștim (să) înveștim înveșteam înveștirăm înveștiserăm, înveștisem*
a II-a (voi) înveștiți (să) înveștiți înveșteați înveștirăți înveștiserăți, înveștiseți*
a III-a (ei, ele) înveștesc (să) înveștească înveșteau învești înveștiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)