ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.

ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

învéște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 sg. și pl. înveáscă; part. învăscút

ÎNVÉȘTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveșmânta.

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

învéște, înveștésc, V. învăsc.

învéște vb. v. ECHIPA. ÎMBRĂCA. ÎNVEȘMÎNTA.

înveștí, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).