12 definiții pentru întrebuința


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

întrebuința [At: CALENDARIU (1814), 182/19 / V: (înv; cscj) i / P: ~bu-in~ / Pzi: ez / E: în- + trebuință] 1 vt A se servi de ceva. 2 vt A utiliza. 3 vrp A servi la ceva. 4 vrp (Nob; d. ființe) A se folosi de ceva. 5 vru (Îvr) A trebui.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică.În + trebuința.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A face uz, a uza de..., a folosi, a utiliza. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Refl. pas. Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64. Fierul care nu se întrebuințează ruginește. ◊ (Rar, cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.

A ÎNTREBUINȚÁ ~éz tranz. A pune în practică; a folosi; a utiliza; a aplica. /în + trebuință

întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință].

întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

întrebuințá vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințéz, 3 sg. și pl. întrebuințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTREBUINȚÁ vb. 1. v. aplica. 2. v. folosi. 3. v. circula. 4. v. uza. 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse tertipuri.) 6. v. practica. 7. v. consuma. 8. v. pierde.

ÎNTREBUINȚA vb. 1. a aplica, a folosi, a utiliza, (rar) a practica. (A ~ o nouă metodă.) 2. a (se) folosi, a (se) servi, a (se) sluji, a utiliza. (La ce ~ acest dispozitiv?; ~ ambele mîini.) 3. a circula, a se folosi, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte se ~ în mod curent.) 4. a (se) folosi, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Se teme să ~ o disciplină prea severă.) 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse tertipuri.) 6. a (se) folosi, a (se) practica, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.) 7. a consuma, a folosi, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ 2 m de sfoară pentru...) 8. a consuma, a folosi, a pierde. (Și-a ~ toată ziua reparînd bicicleta.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare.

Intrare: întrebuința
  • silabație: -bu-in-ța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințare
  • ‑ntrebuințare
  • întrebuințat
  • ‑ntrebuințat
  • întrebuințatu‑
  • ‑ntrebuințatu‑
  • întrebuințând
  • ‑ntrebuințând
  • întrebuințându‑
  • ‑ntrebuințându‑
singular plural
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrebuințez
  • ‑ntrebuințez
(să)
  • întrebuințez
  • ‑ntrebuințez
  • întrebuințam
  • ‑ntrebuințam
  • întrebuințai
  • ‑ntrebuințai
  • întrebuințasem
  • ‑ntrebuințasem
a II-a (tu)
  • întrebuințezi
  • ‑ntrebuințezi
(să)
  • întrebuințezi
  • ‑ntrebuințezi
  • întrebuințai
  • ‑ntrebuințai
  • întrebuințași
  • ‑ntrebuințași
  • întrebuințaseși
  • ‑ntrebuințaseși
a III-a (el, ea)
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
(să)
  • întrebuințeze
  • ‑ntrebuințeze
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuință
  • ‑ntrebuință
  • întrebuințase
  • ‑ntrebuințase
plural I (noi)
  • întrebuințăm
  • ‑ntrebuințăm
(să)
  • întrebuințăm
  • ‑ntrebuințăm
  • întrebuințam
  • ‑ntrebuințam
  • întrebuințarăm
  • ‑ntrebuințarăm
  • întrebuințaserăm
  • ‑ntrebuințaserăm
  • întrebuințasem
  • ‑ntrebuințasem
a II-a (voi)
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
(să)
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințarăți
  • ‑ntrebuințarăți
  • întrebuințaserăți
  • ‑ntrebuințaserăți
  • întrebuințaseți
  • ‑ntrebuințaseți
a III-a (ei, ele)
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
(să)
  • întrebuințeze
  • ‑ntrebuințeze
  • întrebuințau
  • ‑ntrebuințau
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințaseră
  • ‑ntrebuințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrebuința întrebuințare întrebuințat

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 6 exemple
    exemple
    • Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263.
      surse: DLRLC
    • Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Acest produs se întrebuințează în industria chimică.
      surse: DEX '98
    • reflexiv pasiv Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Fierul care nu se întrebuințează ruginește.
      surse: DLRLC
    • rar (Cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + trebuința
    surse: DEX '09 DEX '98