18 definiții pentru întortochere întortocare întortochiare întortoiere tortochere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

întortochere sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 203 / V: ~ocare, ~ochiare, ~oiere, tor~ / Pl: ~ri / E: întortochea] 1 Răsucire. 2 Cotitură. 3 Sinuozitate. 4 (Fig) Complicație. 5 (Fig) Lipsă de claritate.

ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a întortochea și rezultatul ei; cotitură, încîlcitură; fig. complicație, ascunziș. Vorbă plină de întortocheri.Era un gînd crescut cu încetul, și firea lui dreaptă, fără întortocheri, nu-i îngăduia să-l ascundă. C. PETRESCU, Î. II 156.

ÎNTORTOCHÉRE ~i f. 1) v. A ÎNTORTOCHEA și A SE ÎNTORTOCHEA. 2) Mulțime de cotituri. 3) Lipsă de sistem într-o acțiune sau într-un lucru. /v. a (se) întortochea

ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

întortocare sf vz întortochere

întortochea [At: ODOBESCU, S. III, 409 / V: întortoca, ~ochia, ~oia, tortochia / Pzi: ~chez / E: ml *intorticulare] 1 vt A răsuci. 2 vr (D. drumuri, ape) A avea o linie sinuoasă, cotită. 3 vt (Fig) A complica un lucru, o idee.

întortochiare sf vz întortochere

întortoiere sf vz întortochere

ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. Tranz. A învîrti în toate felurile, spre a produce confuzie; a suci, a încîlci. Cum mai poate acest om întortochea vorbele, cînd totul e terminat și planurile sînt acum fapte care grăiesc? CAMIL PETRESCU, B. 187. Oricît am voi să întortochem lucrurile, acesta este purul și exactul adevăr. ODOBESCU, S. III 409.

A ÎNTORTOCHEÁ ~éz tranz. (idei, lucrări, probleme) A face (mai) complicat (decât este în realitate); a complica. /<lat. intorticulare

A SE ÎNTORTOCHEÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (mai ales despre drumuri) A avea mai multe cotituri; a fi cotit. /<lat. intorticulare

întortochéz, a -chĭá (vest) și -cheá (est). v. tr. (d. întort, de unde s’a făcut *întóartec, a -cá, apoĭ întortocá, eŭ întórtoc [Ban. Trans.] apoĭ -chĭa, orĭ d. lat. *întortĭcare saŭ *întortĭculare; fr. entortiller, sp. entortijar). Sucesc, învîrtesc: a întortochĭa cărările, (fig.) o frază. V. trunchez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 întortochéze; ger. întortochínd

întortocheá vb., ind. prez. 1 sg. întortochéz, 3 sg. și pl. întortocheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. întortochéze; ger. întortochínd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: întortochere
întortochere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întortochere
  • ‑ntortochere
  • întortocherea
  • ‑ntortocherea
plural
  • întortocheri
  • ‑ntortocheri
  • întortocherile
  • ‑ntortocherile
genitiv-dativ singular
  • întortocheri
  • ‑ntortocheri
  • întortocherii
  • ‑ntortocherii
plural
  • întortocheri
  • ‑ntortocheri
  • întortocherilor
  • ‑ntortocherilor
vocativ singular
plural
întortocare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întortocare
  • ‑ntortocare
  • întortocarea
  • ‑ntortocarea
plural
  • întortocări
  • ‑ntortocări
  • întortocările
  • ‑ntortocările
genitiv-dativ singular
  • întortocări
  • ‑ntortocări
  • întortocării
  • ‑ntortocării
plural
  • întortocări
  • ‑ntortocări
  • întortocărilor
  • ‑ntortocărilor
vocativ singular
plural
întortochiare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întortochiare
  • ‑ntortochiare
  • întortochiarea
  • ‑ntortochiarea
plural
  • întortochieri
  • ‑ntortochieri
  • întortochierile
  • ‑ntortochierile
genitiv-dativ singular
  • întortochieri
  • ‑ntortochieri
  • întortochierii
  • ‑ntortochierii
plural
  • întortochieri
  • ‑ntortochieri
  • întortochierilor
  • ‑ntortochierilor
vocativ singular
plural
întortoiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întortoiere
  • ‑ntortoiere
  • întortoierea
  • ‑ntortoierea
plural
  • întortoieri
  • ‑ntortoieri
  • întortoierile
  • ‑ntortoierile
genitiv-dativ singular
  • întortoieri
  • ‑ntortoieri
  • întortoierii
  • ‑ntortoierii
plural
  • întortoieri
  • ‑ntortoieri
  • întortoierilor
  • ‑ntortoierilor
vocativ singular
plural
tortochere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tortochere
  • tortocherea
plural
  • tortocheri
  • tortocherile
genitiv-dativ singular
  • tortocheri
  • tortocherii
plural
  • tortocheri
  • tortocherilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întortochere întortocare întortochiare întortoiere tortochere

etimologie:

  • vezi întortochea
    surse: DEX '09 DEX '98

întortochea întortocheat întortochere întortocare întortochiare întortoiere tortochere

  • 1. reflexiv (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv A complica, a încâlci un lucru, o idee.
    exemple
    • Cum mai poate acest om întortochea vorbele, cînd totul e terminat și planurile sînt acum fapte care grăiesc? CAMIL PETRESCU, B. 187.
      surse: DLRLC
    • Oricît am voi să întortochem lucrurile, acesta este purul și exactul adevăr. ODOBESCU, S. III 409.
      surse: DLRLC

etimologie: