26 de definiții pentru însoțire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

însoțire sf [At: CANTEMIR, HR. 179 / Pl: ~ri / E: însoți] 1 Petrecere a cuiva o bucată de drum Si: însoțit1 (1), (înv) însoțitură (1). 2 Mers împreună într-o călătorie Si: însoțit1 (2), (înv) însoțitură (2). 3 Acompaniere a cuiva la un instrument Si: însoțit1 (3), (înv) însoțitură (3). 4 Asociere cu cineva Si: însoțit1 (4), (înv) însoțitură (4). 5 Adăugare a unui argument pentru a completa sau a explica Si: însoțit1 (5), (înv) însoțitură (5). 6 Căsătorie. 7 (Nob; îe) A lua întru ~ A se căsători. 8 (Pop) Împerechere.

ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, acompaniere. 2. (Învechit) Faptul de a se căsători; căsătorie. Nu știu. Mi-i dragă fata. Am avut o nădejde de însoțire. SADOVEANU, O. VII 64. Văd niște mari piedici la însoțirea noastră. NEGRUZZI, S. I 19. A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire. PANN, P. V. I 53. ♦ Nuntă, cununie. Toți zeii fură martori la însoțirea lor. ISPIRESCU, U. 11.

însoțire f. 1. acțiunea de a (se) însoți; 2. unire, căsătorie: a fost o însoțire ce trăia în iubire PANN; 3. fig. însoțirea morții cu asprul ger AL.

însoțíre f. Acțiunea de a saŭ de a te însoți.

însoți [At: DOSOFTEI, V. S. 76/2 / Pzi: ~țesc / E: în- + soț] 1-2 vtr (Udp „la”, „cu”) (A petrece pe cineva la drum sau) a merge împreună în călătorie Si: a acompania. 3 vt (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. 4 vrr (Pop) A se asocia cu cineva Si: a se întovărăși. 5 vt A adăuga ceva pentru a completa sau a explica. 6 vrr (Pop) A se căsători. 7 vrr (Pop) A se împerechea.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A întovărăși pe cineva (într-o plimbare, într-o călătorie); a acompania. S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205. Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60. Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21. Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57. ◊ Fig. Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80. Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403. ♦ (Neobișnuit) A acompania pe cineva la pian. Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463. ♦ Refl. A te asocia cu cineva, a-ți face prieten pe cineva. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. ♦ A escorta. Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. 2. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») A adăuga, a alătura ceva (spre completare sau spre lămurire). Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13. Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62. 3. Refl. (Uneori reciproc; popular) A se căsători. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199. Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ (Despre animale) A se împerechea.

A ÎNSOȚÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urma în calitate de tovarăș; a întovărăși; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escortă; a escorta. 3) rar (interpreți sau melodii interpretate de cineva) A susține cântând aceeași melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adăuga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face să se însoțească. /în + soț

A SE ÎNSOȚÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) (despre persoane de sex opus) A se uni prin căsătorie; a se căsători. 2) pop. (despre animale de sex opus) A realiza actul sexual (în vederea reproducerii); a se împreuna; a se împerechea. /în + soț

însoțì v. 1. a întovărăși: l’am însoțit până acasă; 2. a se asocia, a se aduna: spune-mi cu cine te însoțești; 3. a lua de soție: se însoți cu fata cea mică ISP. [V. soț și soață].

însoțésc v. tr. (d. soț). Rar. Întovărășesc, merg împreună cu: ca să nu-țĭ fie frică, te însoțesc pînă acasă. V. refl. Mă căsătoresc (mă însor saŭ mă mărit). Mă asociez, mă aliez: spune-mĭ cu cine te însoțeștĭ ca să-țĭ spun cine eștĭ (Prov.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

însoțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însoțeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSOȚÍRE s. acompaniere, conducere, întovărășire, petrecere. (~ cuiva până la poartă.)

ÎNSOȚÍRE s. v. casă, căsătorie, căsnicie, împerechere, împreunare, menaj, unire.

ÎNSOȚIRE s. acompaniere, conducere, întovărășire, petrecere. (~ cuiva pînă la poartă.)

însoțire s. v. CASĂ. CĂSĂTORIE. CĂSNICIE. ÎMPERECHERE. ÎMPREUNARE. MENAJ. UNIRE.

ÎNSOȚÍ vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ până la poartă.) 2. a întovărăși, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. escorta. 4. v. asocia.

ÎNSOȚÍ vb. v. căsători, goni, împerechea, împreuna, încrucișa, lega, uni.

ÎNSOȚI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pînă la poartă.) 2. a întovărăși, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a escorta. (A ~ un deținut.) 4. a se asocia, a se grupa, a se întovărăși, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.)

însoți vb. v. CĂSĂTORI. GONI. ÎMPERECHEA. ÎMPREUNA. ÎNCRUCIȘA. LEGA. UNI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNSOȚIREA CELORLALTE CATEGORII DE AVIAȚIE procedeu de acțiune folosit de aviația de vânătoare, care constă în acoperirea formațiilor celorlalte categorii de aviație împotriva atacurilor aviației de vânătoare inamice, prin zborul într-un dispozitiv de luptă comun. Acest procedeu se poate executa începând de la decolare pe tot timpul zborului sau pe anumite sectoare de traiect. Modul de însoțire și realizarea dispozitivului de luptă comun sunt stabilite de comandanții unităților de aviație însoțite și însoțitoare, pe baza unui plan întocmit pe timpul pregătirii misiunii de luptă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNSOȚÍRE (< însoți) s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți. ♦ (Pop.) Căsătorie. 2. Acțiunea prin care una sau mai multe arme (ex. artilerie de î., aviație de î.) sprijină cu focul lor lupta infanteriei și a tancurilor.

Intrare: însoțire
însoțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțire
  • ‑nsoțire
  • însoțirea
  • ‑nsoțirea
plural
  • însoțiri
  • ‑nsoțiri
  • însoțirile
  • ‑nsoțirile
genitiv-dativ singular
  • însoțiri
  • ‑nsoțiri
  • însoțirii
  • ‑nsoțirii
plural
  • însoțiri
  • ‑nsoțiri
  • însoțirilor
  • ‑nsoțirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însoțire

  • 1. Acțiunea de a (se) însoți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acompaniere însoțit (s.n.) întovărășire
  • exemple
    • Nu știu. Mi-i dragă fata. Am avut o nădejde de însoțire. SADOVEANU, O. VII 64.
      surse: DLRLC
    • Văd niște mari piedici la însoțirea noastră. NEGRUZZI, S. I 19.
      surse: DLRLC
    • A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire. PANN, P. V. I 53.
      surse: DLRLC
    • Toți zeii fură martori la însoțirea lor. ISPIRESCU, U. 11.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi însoți
    surse: DEX '09 DEX '98

însoți însoțire

  • 1. tranzitiv A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acompania întovărăși 6 exemple
    exemple
    • S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205.
      surse: DLRLC
    • Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60.
      surse: DLRLC
    • Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21.
      surse: DLRLC
    • Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57.
      surse: DLRLC
    • figurat Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80.
      surse: DLRLC
    • figurat Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar A acompania pe cineva la un instrument.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acompania un exemplu
      exemple
      • Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv reciproc popular A se întovărăși, a se asocia cu cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asocia întovărăși un exemplu
      exemple
      • Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A adăuga ceva (spre completare sau lămurire).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: adăuga 2 exemple
    exemple
    • Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13.
      surse: DLRLC
    • Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc popular A se căsători.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căsători 3 exemple
    exemple
    • Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
      surse: DLRLC
    • Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8.
      surse: DLRLC
    • Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A se împerechea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împerechea

etimologie:

  • În + soț
    surse: DEX '09 DEX '98