15 definiții pentru înscris (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

înscris1 sn [At: ȘINCAI, HR. II, 23/34 / Pl: ~uri / E: înscrie] 1-2 Înscriere (1-2). 3 (Mil; înv) Înrolare. 4-5 Înscriere (4, 6). 6 Act. 7 (Rar) Lucrare scrisă la un examen Si: teză. 8 (Jur) Declarație în scris despre un fapt juridic.

ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. – V. înscrie.

ÎNSCRÍS, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. Nici prin gînd nu i-a trecut învățătorului să-i ceară vreun înscris. REBREANU, I. 83. Vor da înscris... că nu vor mai mînca carne. NEGRUZZI, S. I 280. El nu va putea să-mi mănînce moșia, căci am înscrisul lui care dă pe față că moșia... este a mea. FILIMON, C. 191.

ÎNSCRÍS s.n. Act scris, document. [Cf. fr. inscrit].

ÎNSCRÍS s. n. act scris, dovadă, document. ◊ (jur.) declarație în scris despre un fapt juridic. (< fr. inscrit)

ÎNSCRÍS ~uri n. înv. Act scris; zapis; [Sil. în-scris] /v. a înscrie

înscris a. scris în: sfânta carte unde s’află înscrisă gloria României BĂLC. ║ n. act scris, declarațiune.

*înscris, -ă adj. Scris în: numele luĭ e înscris în registru. Geom. Înconjurat de o circumferență și atins de ĭa: poligon înscris. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce se recunoaște în scris (nu numaĭ din gură), adeverință, chitanță. – Examin înscris, răŭ scris îld. în scris, adică nu oral.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înscrís s. n., pl. înscrísuri

înscrís s. n., pl. înscrísuri

înscris, -suri sb. (îți dau un înscris).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSCRIS s. act, document, dovadă, hîrtie, izvor, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~uri atestă acest fapt.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNSCRÍS1 (< înscrie) s. n. (Dr.) Declarație în scris despre un act sau un fapt juridic care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. ◊ Î. preconstituit = act constatator întocmit al încheierea unui act juridic, în scopul de a servi drept probă. Î. autentic v. autentic. Î. sub semnătură privată = înscris semnat, uneori și întocmit de persoanele care au făcut actul juridic constatat prin acest înscris.

Intrare: înscris (s.n.)
înscris2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înscris
  • ‑nscris
  • înscrisul
  • înscrisu‑
  • ‑nscrisul
  • ‑nscrisu‑
plural
  • înscrisuri
  • ‑nscrisuri
  • înscrisurile
  • ‑nscrisurile
genitiv-dativ singular
  • înscris
  • ‑nscris
  • înscrisului
  • ‑nscrisului
plural
  • înscrisuri
  • ‑nscrisuri
  • înscrisurilor
  • ‑nscrisurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înscris (s.n.)

  • exemple
    • Nici prin gînd nu i-a trecut învățătorului să-i ceară vreun înscris. REBREANU, I. 83.
      surse: DLRLC
    • Vor da înscris... că nu vor mai mînca carne. NEGRUZZI, S. I 280.
      surse: DLRLC
    • El nu va putea să-mi mănînce moșia, căci am înscrisul lui care dă pe față că moșia... este a mea. FILIMON, C. 191.
      surse: DLRLC
    • 1.1. științe juridice Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză.
      surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: