22 de definiții pentru înnebunit nebunit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înnebunit, ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 225/19 / S și: îne~ / Pl: ~iți, ~e / E: înnebuni] 1 Care și-a pierdut stăpânirea de sine. 2 Dement. 3 Foarte îndrăgostit de cineva sau de ceva.

ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care este atins de nebunie, de demență; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale, nebun, smintit; (prin exagerare) scos din minți, zăpăcit, uluit. Cîțiva simbriași ai portului aleargă înnebuniți dintr-o parte în alta. SAHIA, N. 39. Înnebunit în bătăi... el recunoaște că a ucis pe Dumitru. GHEREA, ST. CR. II 152. – Variantă: nebunít, -ă (DRĂGHICI, R. 225) adj.

înnebuni [At: CORESI, EV. 543 / S și: îne~ / Pzi: ~nesc / E: în- + nebun] 1 vt A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine Si: a agasa, a enerva. 2-3 vt (Pfm; îe) Nu mă ~! Se spune cuiva pentru a exprima (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 4 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 5 vi A fi atins de demență Si: a se aliena. 6 vt (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea cuiva foarte mult cineva sau ceva.

ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit.Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit.Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuní (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.

NEBUNÍT, -Ă adj. v. înnebunit.

A ÎNNEBUNÍ ~ésc 1. intranz. A deveni nebun; a pierde facultatea de a judeca normal; a se scrânti; a se sminti; a se aliena. ◊ Ai ~it? exclamație de dezaprobare față de ceea ce zice sau face cineva. ~ după cineva (sau după ceva) a dori foarte mult pe cineva sau ceva. 2. tranz. A scoate din starea normală; a ameți; a zăpăci; a buimăci. ~ de cap pe cineva.Nu mă ~! se spune pentru a-și exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. /în + nebun

înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.

2) nebunésc verb V. înebunesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

înnebuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înnebuneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNNEBUNÍT adj., s. v. nebun.

ÎNNEBUNIT adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. șl Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)

ÎNNEBUNÍ vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolânzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) căpia, a se sona, (fig.) a se scrânti, a se trăsni, a se țăcăni.

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ÎNNEBUNI a da benga în cineva, a se dili, a o lua razna, a mânca ceapa ciorii, a mânca ciuperci, a-și pierde mințile, a i se pune piticul, a i se răsturna (cuiva) cloșca, a se scrânti, a se sona, a se țăcăni, a se țicni, a se ușchi.

a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva).

să-nnebunesc! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!

Intrare: înnebunit
înnebunit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnebunit
  • ‑nnebunit
  • înnebunitul
  • înnebunitu‑
  • ‑nnebunitul
  • ‑nnebunitu‑
  • înnebuni
  • ‑nnebuni
  • înnebunita
  • ‑nnebunita
plural
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
  • înnebuniții
  • ‑nnebuniții
  • înnebunite
  • ‑nnebunite
  • înnebunitele
  • ‑nnebunitele
genitiv-dativ singular
  • înnebunit
  • ‑nnebunit
  • înnebunitului
  • ‑nnebunitului
  • înnebunite
  • ‑nnebunite
  • înnebunitei
  • ‑nnebunitei
plural
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
  • înnebuniților
  • ‑nnebuniților
  • înnebunite
  • ‑nnebunite
  • înnebunitelor
  • ‑nnebunitelor
vocativ singular
plural
nebunit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nebunit
  • nebunitul
  • nebunitu‑
  • nebuni
  • nebunita
plural
  • nebuniți
  • nebuniții
  • nebunite
  • nebunitele
genitiv-dativ singular
  • nebunit
  • nebunitului
  • nebunite
  • nebunitei
plural
  • nebuniți
  • nebuniților
  • nebunite
  • nebunitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înnebunit nebunit

etimologie:

  • vezi înnebuni
    surse: DEX '09 DEX '98

înnebuni înnebunire înnebunit nebuni nebunit

  • 1. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aliena 4 exemple
    exemple
    • Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50.
      surse: DLRLC
    • Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Durerea l-a înnebunit.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv L-a înnebunit frica.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin exagerare A-și pierde calmul, stăpânirea de sine.
      surse: DEX '09
    • 1.2. prin exagerare A deveni zăpăcit, aiurit.
      surse: DLRLC
    • 1.3. expresie familiar Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului.
      surse: DLRLC
    • 1.4. expresie tranzitiv Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81.
        surse: DLRLC
      • Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993.
        surse: DLRLC
    • 1.5. tranzitiv A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: agasa enerva plictisi un exemplu
      exemple
      • Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163.
        surse: DLRLC
      • 1.5.1. expresie A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva).
        surse: DLRLC sinonime: zăpăci

etimologie:

  • În + nebun
    surse: DEX '09 DEX '98