ÎNNEBUNIT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale, nebun, smintit; (prin exagerare) scos din minți, zăpăcit, uluit. Cîțiva simbriași ai portului aleargă înnebuniți dintr-o parte în alta. SAHIA, N. 39. Înnebunit în bătăi... el recunoaște că a ucis pe Dumitru. GHEREA, ST. CR. II 152. – Variantă: nebunit, -ă (DRĂGHICI, R. 225) adj.