10 definiții pentru înlemni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înlemni [At: NEGRUZZI, S. II, 53 / Pzi: ~nesc / E: în- + lemn] 1-2 vti (A face să rămână sau) a rămâne nemișcat de frică, de uimire etc. Si: a încremeni (6-7), a înlemnoșa (1-2), a înmărmuri (3-4). 3-4 vtr (Fig; rar) (A face să devină sau) a deveni insensibil, neîndurător Si: a (se) împietri (8-9). 5 vz (Îvr)A se preface în lemn Si: a înlemnoșa (3).

ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. A rămîne nemișcat sub influența unei impresii sau a unei senzații puternice; a încremeni, a înmărmuri, a îngheța. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. Cînd auzi bărbatul una ca asta, mai înlemni. RETEGANUL, P. I 43. De mînie, o-nlemnit pe loc. ALECSANDRI, T. 518. ◊ Tranz. fact. El sta cufundat într-o mirare sau mai bine zicînd admirare adîncă ce îl înlemnise pe loc. ALECSANDRI, O. P. 76. ♦ Fig. (Rar) A deveni neîndurat; a se împietri. Cum sînteți voi toate... vorbi ea încetișor. Cum v-ați învîrtoșat, cum v-ați înlemnit. CONTEMPORANUL, IV 88.

A ÎNLEMNÍ ~ésc intranz. 1) A pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unor emoții puternice); a rămâne nemișcat; a împietri; a înmărmuri; a încremeni. ~ de mirare. 2) fig. rar A deveni insensibil (ca un lemn); a se închide în sine; a se împietri. /în + lemn

înlemnì v. a se face lemn, a înțepeni de frică.

înlemnésc v. intr. (d. lemn). Înțepenesc, înmărmuresc, împetresc: înlemnise de frică. V. tr. Groaza îĭ înlemnise.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

înlemní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înlemneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNLEMNÍ vb. 1. v. înmărmuri. 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

ÎNLEMNI vb. 1. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un personaj de basm care a ~.) 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

Intrare: înlemni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înlemni
  • ‑nlemni
  • înlemnire
  • ‑nlemnire
  • înlemnit
  • ‑nlemnit
  • înlemnitu‑
  • ‑nlemnitu‑
  • înlemnind
  • ‑nlemnind
  • înlemnindu‑
  • ‑nlemnindu‑
singular plural
  • înlemnește
  • ‑nlemnește
  • înlemniți
  • ‑nlemniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înlemnesc
  • ‑nlemnesc
(să)
  • înlemnesc
  • ‑nlemnesc
  • înlemneam
  • ‑nlemneam
  • înlemnii
  • ‑nlemnii
  • înlemnisem
  • ‑nlemnisem
a II-a (tu)
  • înlemnești
  • ‑nlemnești
(să)
  • înlemnești
  • ‑nlemnești
  • înlemneai
  • ‑nlemneai
  • înlemniși
  • ‑nlemniși
  • înlemniseși
  • ‑nlemniseși
a III-a (el, ea)
  • înlemnește
  • ‑nlemnește
(să)
  • înlemnească
  • ‑nlemnească
  • înlemnea
  • ‑nlemnea
  • înlemni
  • ‑nlemni
  • înlemnise
  • ‑nlemnise
plural I (noi)
  • înlemnim
  • ‑nlemnim
(să)
  • înlemnim
  • ‑nlemnim
  • înlemneam
  • ‑nlemneam
  • înlemnirăm
  • ‑nlemnirăm
  • înlemniserăm
  • ‑nlemniserăm
  • înlemnisem
  • ‑nlemnisem
a II-a (voi)
  • înlemniți
  • ‑nlemniți
(să)
  • înlemniți
  • ‑nlemniți
  • înlemneați
  • ‑nlemneați
  • înlemnirăți
  • ‑nlemnirăți
  • înlemniserăți
  • ‑nlemniserăți
  • înlemniseți
  • ‑nlemniseți
a III-a (ei, ele)
  • înlemnesc
  • ‑nlemnesc
(să)
  • înlemnească
  • ‑nlemnească
  • înlemneau
  • ‑nlemneau
  • înlemni
  • ‑nlemni
  • înlemniseră
  • ‑nlemniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înlemni înlemnire înlemnit

  • 1. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire.
    exemple
    • Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69.
      surse: DLRLC
    • Cînd auzi bărbatul una ca asta, mai înlemni. RETEGANUL, P. I 43.
      surse: DLRLC
    • De mînie, o-nlemnit pe loc. ALECSANDRI, T. 518.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv El sta cufundat într-o mirare sau mai bine zicînd admirare adîncă ce îl înlemnise pe loc. ALECSANDRI, O. P. 76.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv figurat rar A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împietri un exemplu
      exemple
      • Cum sînteți voi toate... vorbi ea încetișor. Cum v-ați învîrtoșat, cum v-ați înlemnit. CONTEMPORANUL, IV 88.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + lemn
    surse: DEX '09 DEX '98