16 definiții pentru înjurat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înjurat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înjura] 1-2 Înjurare (1-2).

înjurat2, ~ă a [At: PRAV. 872 / Pl: ~ați, ~e / E: înjura] Care a fost insultat cu înjurături.

ÎNJURAT adj. (ȚR) Care a fost înjurat. (Substantival) Cela ce va înjura pre un om ... acela se va pedepsi ... ca si cînd are fi înjuratul de față. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: înjura. Vezi si înjura, înjurător.

ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

înjura vitr [At: MOXA, 372/12 / Pzi: înjur / E: ml *Injuriare] 1-3 A(-și) spune cuvinte injurioase sau de ocară Si: a (se) sudui.

ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl. recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de ocară; a sudui. V. ocărî. Acum stați adunați lîngă vatră... Înjurați domnii Și nu știți cum să vă plătiți dările. BENIUC, V. 24. Mulți inși trec iute pe lîngă butoiul meu înjurîndu-mă. CARAGIALE, O. I 79. Le legară mîinile la spate și tot înjurîndu-i mereu îi pornesc... spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, O. II 259. ◊ Intranz. Dincoace, la ieșire, zbîrîie motorul unui camion, glasuri de căruțași înjurînd urît și gros. C. PETRESCU, A. 341. Bombănea printre dinți cuconul Fanache, înjurînd și clătinînd din cap. MIRONESCU, S. A. 24. În confuzia lui nu știu nici ce zice, nici ce face; se retrase înjurînd cu furie. BOLINTINEANU, O. 450. ♦ A vorbi de rău, a bîrfi.

A ÎNJURÁ înjúr 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase (în forma unei imprecații); a sudui. 2. tranz. (persoane) A trata cu vorbe necuviincioase. /<lat. injurare

înjurà v. 1. a ofensa cu vorba; 2. a spune înjurături, a blestema. [Lat. INJURIARE].

înjúr, a v. tr. (d. jur). Vest. Suduĭ, insult pin cuvinte obscene.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

înjurá vb., ind. prez. 1 sg. înjúr, 3 sg. și pl. înjúră, perf. s. 1 sg. înjurái


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNJURÁ vb. a drăcui, a ocărî, (livr.) a invectiva, (înv. și pop.) a măscări, (pop.) a stropși, a sudui, (prin Ban.) a târtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. și pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce îl ~ toată ziua?)

ÎNJURA vb. a drăcui, a ocărî, (livr.) a invectiva, (înv. și pop.) a măscări, (pop.) a stropși, a sudui, (prin Ban.) a tîrtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. și pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce ~ toată ziua?)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ÎNJURA a împărți urări de mamă, a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții, a lua cu huideo, a se pizdui, a trece Dunărea pe cineva, a trimite (pe cineva) la origini, a trimite pe cineva la urmă.

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.

Intrare: înjurat
înjurat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înjurat
  • ‑njurat
  • înjuratul
  • înjuratu‑
  • ‑njuratul
  • ‑njuratu‑
  • înjura
  • ‑njura
  • înjurata
  • ‑njurata
plural
  • înjurați
  • ‑njurați
  • înjurații
  • ‑njurații
  • înjurate
  • ‑njurate
  • înjuratele
  • ‑njuratele
genitiv-dativ singular
  • înjurat
  • ‑njurat
  • înjuratului
  • ‑njuratului
  • înjurate
  • ‑njurate
  • înjuratei
  • ‑njuratei
plural
  • înjurați
  • ‑njurați
  • înjuraților
  • ‑njuraților
  • înjurate
  • ‑njurate
  • înjuratelor
  • ‑njuratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înjura înjurare

  • 1. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sudui 6 exemple
    exemple
    • Acum stați adunați lîngă vatră... Înjurați domnii Și nu știți cum să vă plătiți dările. BENIUC, V. 24.
      surse: DLRLC
    • Mulți inși trec iute pe lîngă butoiul meu înjurîndu-mă. CARAGIALE, O. I 79.
      surse: DLRLC
    • Le legară mîinile la spate și tot înjurîndu-i mereu îi pornesc... spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, O. II 259.
      surse: DLRLC
    • Dincoace, la ieșire, zbîrîie motorul unui camion, glasuri de căruțași înjurînd urît și gros. C. PETRESCU, A. 341.
      surse: DLRLC
    • Bombănea printre dinți cuconul Fanache, înjurînd și clătinînd din cap. MIRONESCU, S. A. 24.
      surse: DLRLC
    • În confuzia lui nu știu nici ce zice, nici ce face; se retrase înjurînd cu furie. BOLINTINEANU, O. 450.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A vorbi de rău.
      surse: DLRLC sinonime: bârfi

etimologie: