11 definiții pentru înghițitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înghițitu sf [At: ANON. CAR. / V: (dial) ~țăt~ / Pl: ~ri / E: înghiți + -tură] 1 Înghițire (1). 2-3 Cantitate (de mâncare sau) de băutură care poate fi înghițită dintr-o dată Cf îmbucătură, dușcă. 4 (Reg) Crestătură făcută la piciorul de sus al prispei. 5 (Îe) A bea dintr-o ~ A bea sorbind toată băutura dintr-o singură respirație.

ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Cantitate de băutură (v. dușcă) sau de mîncare care se înghite dintr-o dată. Începu să pășească în încăperea scundă, oprindu-se să soarbă o înghițitură de cafea. C. PETRESCU, A. 287. După ce trag ei o înghițitură de țuică, cizmarul își ia traista. ȘEZ. IX 68. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. Roșul bea dintr-o înghițitură paharul ce i-l adusese minerul. DAVIDOGLU, M. 22.

ÎNGHIȚITÚRĂ ~i f. Cantitate de mâncare sau de băutură, care poate fi înghițită dintr-o singură dată. [G.-D. înghițiturii] /a înghiți + suf. ~tura

înghițitură f. cât se înghite dintr’odată.

înghițitúră f., pl. ĭ. Cît se înghite dintr’o dată, gălătuc: lupu din treĭ înghițiturĭ a și mîncat melu. (V. bol). Modu de a înghiți.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGHIȚITÚRĂ s. 1. v. îmbucătură. 2. v. dușcă. 3. înghițire, înghițit. (~ unui ac.)

ÎNGHIȚITU s. 1. gură, îmbucătură, mușcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de mîncare.) 2. dușcă, gît, gură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.) 3. înghițire, înghițit. (~ unui ac.)

Intrare: înghițitură
înghițitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înghițitu
  • ‑nghițitu
  • înghițitura
  • ‑nghițitura
plural
  • înghițituri
  • ‑nghițituri
  • înghițiturile
  • ‑nghițiturile
genitiv-dativ singular
  • înghițituri
  • ‑nghițituri
  • înghițiturii
  • ‑nghițiturii
plural
  • înghițituri
  • ‑nghițituri
  • înghițiturilor
  • ‑nghițiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înghițitură

  • surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. expresie (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Roșul bea dintr-o înghițitură paharul ce i-l adusese minerul. DAVIDOGLU, M. 22.
        surse: DLRLC
    • 1.2. concretizat Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dușcă îmbucătură 2 exemple
      exemple
      • Începu să pășească în încăperea scundă, oprindu-se să soarbă o înghițitură de cafea. C. PETRESCU, A. 287.
        surse: DLRLC
      • După ce trag ei o înghițitură de țuică, cizmarul își ia traista. ȘEZ. IX 68.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Înghiți + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98