14 definiții pentru îndruma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndruma [At: TOMA, C. V. 25 / V: (înv; cscj) ~mi / Pzi: îndrum, ~mez / E: în + drum] 1 vt A arăta cuiva drumul, îndreptându-l în direcția potrivită Si: a călăuzi. 2 vr (Reg) A se îndrepta spre o țintă. 3 vr (Reg) A pleca la drum. 4 vr A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. 5 vt (Fig) A sfătui.

ÎNDRUMÁ, îndrúm, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrúm] – În + drum.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. 1. Tranz. A pune (pe cineva) pe drumul bun, a îndrepta în direcția potrivită, a arăta calea de urmat; a călăuzi. Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25. M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65. 2. Refl. A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Fig. Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119. – Prez. ind. și: îndrúm.

A ÎNDRUMÁ ~éz tranz. 1) A orienta indicând direcția necesară; a îndrepta. 2) A susține cu sfaturi, cu recomandări; a învăța; a sfătui; a povățui. ~ pe calea cea bună. [Și îndrum] /în + drum

îndrumà v. a arăta drumul, a pune pe cale.

îndruméz v. tr. Pun pe drum, arăt drumu, îndrept pe calea cea bună (saŭ rea).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă

îndrumá vb., ind. prez. 1 sg. îndruméz/îndrúm, 3 sg. și pl. îndrumeáză/îndrúmă, perf. s. 1 sg. îndrumái


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDRUMÁ vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti.

ÎNDRUMÁ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.

ÎNDRUMA vb. 1. a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~ ?) 2. a dirija, a regla. (A ~ circulația.) 3. a călăuzi, a conduce, a duce, a ghida. (O ~ prin muzee.) 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. a dăscăli, a învăța, a povățui, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 7. a învăța, a povățui, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 8. a instrui, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.)

îndruma vb. v. APUCA. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI.

A îndruma ≠ a dezorienta

Intrare: îndruma
îndruma1 (1 -m) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumat
  • ‑ndrumat
  • îndrumatu‑
  • ‑ndrumatu‑
  • îndrumând
  • ‑ndrumând
  • îndrumându‑
  • ‑ndrumându‑
singular plural
  • îndru
  • ‑ndru
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndrum
  • ‑ndrum
(să)
  • îndrum
  • ‑ndrum
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (tu)
  • îndrumi
  • ‑ndrumi
(să)
  • îndrumi
  • ‑ndrumi
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumași
  • ‑ndrumași
  • îndrumaseși
  • ‑ndrumaseși
a III-a (el, ea)
  • îndru
  • ‑ndru
(să)
  • îndrume
  • ‑ndrume
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumă
  • ‑ndrumă
  • îndrumase
  • ‑ndrumase
plural I (noi)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
(să)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumarăm
  • ‑ndrumarăm
  • îndrumaserăm
  • ‑ndrumaserăm
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (voi)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
(să)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumarăți
  • ‑ndrumarăți
  • îndrumaserăți
  • ‑ndrumaserăți
  • îndrumaseți
  • ‑ndrumaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndru
  • ‑ndru
(să)
  • îndrume
  • ‑ndrume
  • îndrumau
  • ‑ndrumau
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumaseră
  • ‑ndrumaseră
îndruma2 (1 -mez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumat
  • ‑ndrumat
  • îndrumatu‑
  • ‑ndrumatu‑
  • îndrumând
  • ‑ndrumând
  • îndrumându‑
  • ‑ndrumându‑
singular plural
  • îndrumea
  • ‑ndrumea
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndrumez
  • ‑ndrumez
(să)
  • îndrumez
  • ‑ndrumez
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (tu)
  • îndrumezi
  • ‑ndrumezi
(să)
  • îndrumezi
  • ‑ndrumezi
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumași
  • ‑ndrumași
  • îndrumaseși
  • ‑ndrumaseși
a III-a (el, ea)
  • îndrumea
  • ‑ndrumea
(să)
  • îndrumeze
  • ‑ndrumeze
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumă
  • ‑ndrumă
  • îndrumase
  • ‑ndrumase
plural I (noi)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
(să)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumarăm
  • ‑ndrumarăm
  • îndrumaserăm
  • ‑ndrumaserăm
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (voi)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
(să)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumarăți
  • ‑ndrumarăți
  • îndrumaserăți
  • ‑ndrumaserăți
  • îndrumaseți
  • ‑ndrumaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndrumea
  • ‑ndrumea
(să)
  • îndrumeze
  • ‑ndrumeze
  • îndrumau
  • ‑ndrumau
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumaseră
  • ‑ndrumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndruma îndrumare

  • 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: călăuzi îndrepta antonime: dezorienta un exemplu
    exemple
    • M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv regional A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: porni 2 exemple
      exemple
      • Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95.
        surse: DLRLC
      • figurat Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119.
        surse: DLRLC
  • 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață.
    exemple
    • Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10.
      surse: DLRLC
    • Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + drum
    surse: DEX '98 DEX '09