9 definiții pentru încunoștințat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încunoștințat, ~ă a [At: DA ms / V: (nrc) ~știin~ / Pl: ~ați, ~e / E: încunoștința] (Înv; d. oameni) 1 Căruia i s-a adus la cunoștință Si: informat. 2 Avertizat.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

încunoștința vt [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / Pzi: ez / E: în- + cunoștință] (Înv) A face cunoscut Si: a comunica, a vesti, (înv) a încunoaște.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a aduce la cunoștință, a înștiința, a comunica. Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amînă.

înștiințéz v. tr. (în și știință. V. încunoștiințez). Anunț, aduc orĭ trimet știre, informez: înștiințez pe cineva de ceva. – Fals încunoștiințez (un cuv. noŭ amestecat din cunoștință și înștiințez).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

încunoștințá vb., ind. prez. 1 sg. încunoștințéz, 3 sg. și pl. încunoștințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCUNOȘTINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

ÎNCUNOȘTINȚA vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a înștiința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

Intrare: încunoștințat
încunoștințat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încunoștințat
  • ‑ncunoștințat
  • încunoștințatul
  • încunoștințatu‑
  • ‑ncunoștințatul
  • ‑ncunoștințatu‑
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștințata
  • ‑ncunoștințata
plural
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințații
  • ‑ncunoștințații
  • încunoștințate
  • ‑ncunoștințate
  • încunoștințatele
  • ‑ncunoștințatele
genitiv-dativ singular
  • încunoștințat
  • ‑ncunoștințat
  • încunoștințatului
  • ‑ncunoștințatului
  • încunoștințate
  • ‑ncunoștințate
  • încunoștințatei
  • ‑ncunoștințatei
plural
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințaților
  • ‑ncunoștințaților
  • încunoștințate
  • ‑ncunoștințate
  • încunoștințatelor
  • ‑ncunoștințatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încunoștința încunoștințare

  • 1. A face cunoscut; a comunica ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: comunica înștiința un exemplu
    exemple
    • Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amână.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + cunoștință
    surse: DEX '98 DEX '09