13 definiții pentru încăiera


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încăiera [At: PANN, P. V. 12/14 / Pzi: încaier / E: în- + caier] 1 vrr A se lua la bătaie. 2 vr A începe o luptă. 3 vt (Rar) A hărțui. 4 vt A face să se încaiere. 5 vt (Nob) A lua la bătaie. 6 vt A face caier din in sau din cânepă.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a începe o luptă. M-am certat cu frate-meu și ne-am încăierat. STANCU, D. 259. S-au încăierat acolo sus, în vîrful catargului, deasupra abisului, în suflarea vîntului. BART, E. 273. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Era cît pe ce să se încaiere la bătaie. CREANGĂ, A. 107. Se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntîlnește. NEGRUZZI, S. II 230. ◊ Fig. Dar culmile din dreapta și din stînga se-ncăierară deodată, schimbînd înfățișarea locului și frîngînd linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. I 37. 2. Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. Nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi... venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44.

A ÎNCĂIERÁ încáier tranz. A ataca înconjurând din toate părțile. /în + caier

A SE ÎNCĂIERÁ mă încáier intranz. A se lua la bătaie (unul cu altul); a începe să se bată (unul cu altul). /în + caier

încăierà v. 1. a se lua la bătaie, apucându-se de păr: era cât pe ce să se încaiere la bătaie CR.; 2. a începe lupta: oștile se încăierară. [Lit. a pune în caier (și cu sensul de «smoc de păr»): metaforă luată din tehnica țesutului].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

încăierá vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 sg. și pl. încáieră; conj. prez. 3 sg. și pl. încáiere

încăiera (ind. prez. 1 sg. încaier)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCĂIERÁ vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două tabere care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

ÎNCĂIERA vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două armate care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

Intrare: încăiera
verb (VT19)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încăiera
  • ‑ncăiera
  • încăierare
  • ‑ncăierare
  • încăierat
  • ‑ncăierat
  • încăieratu‑
  • ‑ncăieratu‑
  • încăierând
  • ‑ncăierând
  • încăierându‑
  • ‑ncăierându‑
singular plural
  • încaieră
  • ‑ncaieră
  • încăierați
  • ‑ncăierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încaier
  • ‑ncaier
(să)
  • încaier
  • ‑ncaier
  • încăieram
  • ‑ncăieram
  • încăierai
  • ‑ncăierai
  • încăierasem
  • ‑ncăierasem
a II-a (tu)
  • încaieri
  • ‑ncaieri
(să)
  • încaieri
  • ‑ncaieri
  • încăierai
  • ‑ncăierai
  • încăierași
  • ‑ncăierași
  • încăieraseși
  • ‑ncăieraseși
a III-a (el, ea)
  • încaieră
  • ‑ncaieră
(să)
  • încaiere
  • ‑ncaiere
  • încăiera
  • ‑ncăiera
  • încăieră
  • ‑ncăieră
  • încăierase
  • ‑ncăierase
plural I (noi)
  • încăierăm
  • ‑ncăierăm
(să)
  • încăierăm
  • ‑ncăierăm
  • încăieram
  • ‑ncăieram
  • încăierarăm
  • ‑ncăierarăm
  • încăieraserăm
  • ‑ncăieraserăm
  • încăierasem
  • ‑ncăierasem
a II-a (voi)
  • încăierați
  • ‑ncăierați
(să)
  • încăierați
  • ‑ncăierați
  • încăierați
  • ‑ncăierați
  • încăierarăți
  • ‑ncăierarăți
  • încăieraserăți
  • ‑ncăieraserăți
  • încăieraseți
  • ‑ncăieraseți
a III-a (ei, ele)
  • încaieră
  • ‑ncaieră
(să)
  • încaiere
  • ‑ncaiere
  • încăierau
  • ‑ncăierau
  • încăiera
  • ‑ncăiera
  • încăieraseră
  • ‑ncăieraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încăiera încăierare încăierat

  • 1. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încăibăra 5 exemple
    exemple
    • M-am certat cu frate-meu și ne-am încăierat. STANCU, D. 259.
      surse: DLRLC
    • S-au încăierat acolo sus, în vîrful catargului, deasupra abisului, în suflarea vîntului. BART, E. 273.
      surse: DLRLC
    • pleonastic Era cît pe ce să se încaiere la bătaie. CREANGĂ, A. 107.
      surse: DLRLC
    • pleonastic Se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntîlnește. NEGRUZZI, S. II 230.
      surse: DLRLC
    • figurat Dar culmile din dreapta și din stînga se-ncăierară deodată, schimbînd înfățișarea locului și frîngînd linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. I 37.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi... venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + caier
    surse: DEX '98 DEX '09