25 de definiții pentru încântare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încântare sf [At: DACIA LIT. 270/10 / Pl: ~tări / E: încânta] 1-2 (Îvp) Fermecare (prin pronunțarea unor formule magice). 3 Captivare până la fascinație Si: fascinare, fermacare, vrăjire. 4 Producere a unei stări de bucurie, delectare. 5 Farmec. 6 Vrajă. 7 Entuziasm. 8 (Ccr) Lucru care încântă (1).

ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

ÎNCÂNTÁRE, (2) încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

ÎNCÂNTÁRE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. Lucru care încântă. [< încânta].

ÎNCÂNTÁRE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. lucru care încântă. (< încânta)

ÎNCÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta

încântare f. 1. acțiunea de a încânta; 2. lucru minunat și surprinzător; 3. bucurie foarte vie: nopți de ’ncântare ca zile luminoase AL.

încânta [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I 100 / Pzi: încânt / E: ml încântare] 1-2 vt (îvp) A fermeca (prin pronunțarea unor formule magice). 3 vt A captiva pe cineva până la fascinație Si: a fascina, a fermeca, a vrăji. 4 vt A produce o stare de bucurie, delectare etc. 5-6 vtr A (se) amăgi.

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

ÎNCÎNTÁ, încî́nt, vb. I. Tranz. A produce o stare de mulțumire, de admirație, a stîrni entuziasmul; a captiva, a fermeca, a entuziasma, a vrăji. Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ A amăgi, a înșela. Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase.Refl. Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.

ÎNCÎNTÁRE, încîntări, s. f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție, de mulțumire; farmec, vrajă. Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. 2. (Concretizat) Lucru, aspect, fapt etc. care încîntă. Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.

ÎNCÂNTÁ vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încânt. / după fr. enchanter].

ÎNCÂNTÁ vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)

A ÎNCÂNTÁ încânt tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a vrăji; a fascina; a delecta; a desfăta. 2) A ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni; a momi. /în + a cânta

încântà v. 1. a captiva cu fermece; 2. a transporta de admirațiune, de plăcere: taina ce mă ’ncântă AL. [Lat. INCANTARE].

încî́nt, a v. tr. (lat. in-cantare, a fărmăca; it. incantare, pv. sp. pg. encantar, fr. enchanter. V. cînt). Mold. Munt. Amăgesc cu vorba, bat capu: ĭa fugĭ de-aicĭ și nu mă’ncînta (Munt. a încînta cu migdale amare, a înșela cu promisiunĭ). Neol. (după fr. it.). Farmec, seduc, fascinez, umplu de admirațiune: știința, politeța, arta luĭ l-a încîntat. V. boscorodesc.

*încîntáre f. Farmec, fascinațiune: o noapte plină de încîntare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

încântáre s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

încântá vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 3 sg. și pl. încântă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCÂNTÁRE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.

ÎNCÂNTÁ vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. v. bucura. 3. v. înșela.

ÎNCÎNTA vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. a bucura, a desfăta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. a ademeni, a amăgi, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorba.)

ÎNCÎNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. delectare, desfătare, farmec, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care o poate da o lectură bună.) 3. farmec, fascinație, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.)

Intrare: încântare
încântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încântare
  • ‑ncântare
  • încântarea
  • ‑ncântarea
plural
  • încântări
  • ‑ncântări
  • încântările
  • ‑ncântările
genitiv-dativ singular
  • încântări
  • ‑ncântări
  • încântării
  • ‑ncântării
plural
  • încântări
  • ‑ncântări
  • încântărilor
  • ‑ncântărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încântare

  • 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: farmec vrajă un exemplu
    exemple
    • Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273.
      surse: DLRLC
  • 2. concretizat Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227.
      surse: DLRLC
    • Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14.
      surse: DLRLC
    • Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încânta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

încânta încântare încântat

  • 1. tranzitiv A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție.
    exemple
    • Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61.
      surse: DLRLC
    • Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.
      surse: DLRLC
    • Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli.
    exemple
    • Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase.
      surse: DLRLC
    • Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.
      surse: DLRLC

etimologie: