12 definiții pentru încântător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încântător, ~oare a [At: ALEXANDRESCU, M. 19 / Pl: ~i, ~oare / E: încânta + -tor] 1 Fascinant. 2 Care satisface pe deplin. 3 Fermecător.

ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

ÎNCÂNTĂTÓR, – OÁRE adj. Care încântă; fermecător. [< încânta + -tor].

ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE adj. care încântă; fermecător. (< încânta + -tor)

ÎNCÂNTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care încântă; care este plin de farmec; admirabil; adorabil; fermecător. Un peisaj ~. /a încânta + suf. ~ător

încântător a. care încântă, care place mult.

ÎNCÎNTĂTÓR, -OÁRE, încîntători, -oare, adj. Care încîntă; fermecător. Încîntătoare erau priveliștile, oriunde mă uitam. VLAHUȚĂ, O. A. 366. O, văi încîntătoare, dumbravă înverzită, Ce-ați desfătat adesea copilăria mea. BOLINTINEANU, O. 2. Ai glas încîntător. ALECSANDRI, P. I 211. Avea un aer așa de dulce, așa de încîntător. NEGRUZZI, S. I 64.

*încîntătór, -oáre adj. Care te încîntă, care place mult: privighetoarea are o voce încîntătoare. Adv. A cînta încîntător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCÂNTĂTÓR adj. 1. captivant, cuceritor, desfătător, fascinant, fermecător, răpitor, seducător, (rar) subjugător, (franțuzism) șarmant, (înv.) desfătat, (fig.) delicios, hipnotizant, savuros. (Un spectacol ~.) 2. admirabil, deosebit, excelent, remarcabil. (O lectură ~oare.) 3. v. fermecător. 4. desfătător, mângâietor, plăcut, (înv.) mângâios. (Un peisaj ~.) 5. v. adorabil.

ÎNCÎNTĂTOR adj. 1. captivant, cuceritor, desfătător, fascinant, fermecător, răpitor, seducător, (rar) subjugător, (franțuzism) șarmant, (înv.) desfătat, (fig.) delicios, hipnotizant, savuros. (Un spectacol ~.) 2. admirabil, deosebit, excelent, remarcabil. (O lectură ~.) 3. feeric, fermecător, minunat, (fig.) îmbătător. (O seară ~.) 4. desfătător, mîngîietor, plăcut, (înv.) mîngîios. (Un peisaj ~.) 5. adorabil, fermecător. (Un tînăr ~.)

Intrare: încântător
încântător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încântător
  • ‑ncântător
  • încântătorul
  • încântătoru‑
  • ‑ncântătorul
  • ‑ncântătoru‑
  • încântătoare
  • ‑ncântătoare
  • încântătoarea
  • ‑ncântătoarea
plural
  • încântători
  • ‑ncântători
  • încântătorii
  • ‑ncântătorii
  • încântătoare
  • ‑ncântătoare
  • încântătoarele
  • ‑ncântătoarele
genitiv-dativ singular
  • încântător
  • ‑ncântător
  • încântătorului
  • ‑ncântătorului
  • încântătoare
  • ‑ncântătoare
  • încântătoarei
  • ‑ncântătoarei
plural
  • încântători
  • ‑ncântători
  • încântătorilor
  • ‑ncântătorilor
  • încântătoare
  • ‑ncântătoare
  • încântătoarelor
  • ‑ncântătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încântător

  • 1. Care încântă.
    exemple
    • Încîntătoare erau priveliștile, oriunde mă uitam. VLAHUȚĂ, O. A. 366.
      surse: DLRLC
    • O, văi încîntătoare, dumbravă înverzită, Ce-ați desfătat adesea copilăria mea. BOLINTINEANU, O. 2.
      surse: DLRLC
    • Ai glas încîntător. ALECSANDRI, P. I 211.
      surse: DLRLC
    • Avea un aer așa de dulce, așa de încîntător. NEGRUZZI, S. I 64.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Încânta + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN