12 definiții pentru înavuți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înavuți vtr [At: I. IONESCU, M. 195 / S și: înna~ / Pzi: esc / E: în- + avut] 1-2 A (se) îmbogăți (1-2).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. A se îmbogăți. Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117. De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească? PAS, Z. I 159. ◊ Tranz. Fig. A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26. Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14.

A ÎNAVUȚÍ ~ésc tranz. A face să se înavuțească; a înstări. [Sil. în-a-] /în + avut

A SE ÎNAVUȚÍ mă ~ésc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale în cantități mari; a se înstări. /în + avut

înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 înavuțeáscă

înavuțí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înavuțeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNAVUȚÍ vb. 1. v. îmbogăți. 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎNAVUȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se îmbogăți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

A (se) înavuți ≠ a (se) ruina, a sărăci

Intrare: înavuți
  • silabație: î-na-vu-ți, în-a-vu-ți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înavuți
  • ‑navuți
  • înavuțire
  • ‑navuțire
  • înavuțit
  • ‑navuțit
  • înavuțitu‑
  • ‑navuțitu‑
  • înavuțind
  • ‑navuțind
  • înavuțindu‑
  • ‑navuțindu‑
singular plural
  • înavuțește
  • ‑navuțește
  • înavuțiți
  • ‑navuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înavuțesc
  • ‑navuțesc
(să)
  • înavuțesc
  • ‑navuțesc
  • înavuțeam
  • ‑navuțeam
  • înavuții
  • ‑navuții
  • înavuțisem
  • ‑navuțisem
a II-a (tu)
  • înavuțești
  • ‑navuțești
(să)
  • înavuțești
  • ‑navuțești
  • înavuțeai
  • ‑navuțeai
  • înavuțiși
  • ‑navuțiși
  • înavuțiseși
  • ‑navuțiseși
a III-a (el, ea)
  • înavuțește
  • ‑navuțește
(să)
  • înavuțească
  • ‑navuțească
  • înavuțea
  • ‑navuțea
  • înavuți
  • ‑navuți
  • înavuțise
  • ‑navuțise
plural I (noi)
  • înavuțim
  • ‑navuțim
(să)
  • înavuțim
  • ‑navuțim
  • înavuțeam
  • ‑navuțeam
  • înavuțirăm
  • ‑navuțirăm
  • înavuțiserăm
  • ‑navuțiserăm
  • înavuțisem
  • ‑navuțisem
a II-a (voi)
  • înavuțiți
  • ‑navuțiți
(să)
  • înavuțiți
  • ‑navuțiți
  • înavuțeați
  • ‑navuțeați
  • înavuțirăți
  • ‑navuțirăți
  • înavuțiserăți
  • ‑navuțiserăți
  • înavuțiseți
  • ‑navuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • înavuțesc
  • ‑navuțesc
(să)
  • înavuțească
  • ‑navuțească
  • înavuțeau
  • ‑navuțeau
  • înavuți
  • ‑navuți
  • înavuțiseră
  • ‑navuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înavuți înavuțire înavuțit

  • 1. A (se) îmbogăți (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îmbogăți înstări antonime: ruina sărăci 4 exemple
    exemple
    • Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117.
      surse: DLRLC
    • De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească? PAS, Z. I 159.
      surse: DLRLC
    • figurat A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26.
      surse: DLRLC
    • figurat Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + avut (după îmbogăți).
    surse: DEX '09 DEX '98