11 definiții pentru înarma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

înarma [At: COD. VOR. 157/5 / V: (înv) întrar~, îrăr~ / Pzi: ~mez, (rar) înarm / E: în- + armă] 1-2 vtr A (-și) procura arme. 3-4 vtr A (se) pregăti de luptă prin înzestrare cu armament. 5 vr (Îe) A se ~ cu răbdare A aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. 6 vt (Rar) A echipa o corabie. 7 vi (Îvr) A face pregătiri pentru apărare. 8 vt (Fig; îe) A ~ cu... A prevedea cu...

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. A înzestra cu arme; a pregăti pentru luptă. (Fig.) Însuți, preț al luptei noastre, aruncași toiagul tău; Însuți, hotărîndu-mi ura, înarmat-ai brațul meu! DAVILA, V. V. 162. ♦ Refl. A lua armele, a se pregăti de luptă. Cel ce avea pistolul îl uită frumos în buzunar, și nimărui nu-i veni în gînd ca să-l îndemne a se înarma cu el. ALECSANDRI, C. 35. De-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii. NEGRUZZI, S. I 141. Frumos se gătea, Bine se-narma Și singur pleca. TEODORESCU, P. P. 429. ◊ Expr. A se înarma, cu răbdare = a căuta să fie răbdător, să-și păstreze calmul. – Prez. ind. pers. 3 și: (rar, în versuri) înármă (EMINESCU, O. I 59).

A ÎNARMÁ ~éz tranz. 1) A înzestra cu armament; a pregăti pentru luptă. 2) fig. A dota cu ceva necesar (în vederea realizării unei acțiuni). ~ cu date. [Sil. în-ar-] /în + armă

A SE ÎNARMÁ mă ~éz intranz. A se pregăti de război, înzestrându-se cu arme. ◊ ~ cu răbdare a) a se pregăti pentru o așteptare îndelungată; b) a căuta să-și păstreze calmul. /în + armă

înarmà v. 1. a îngriji cu arme; 2. a se pregăti de răsboiu; 3. a echipa o corabie; 4. a lua armele; 5. fig. a se întări, a se fortifica: a se înarma cu răbdare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

înarmá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înarméz, 3 sg. și pl. înarmeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNARMÁ vb. (pop.) a (se) întrarma.

ÎNARMA vb. (pop.) a (se) întrarma.

Intrare: înarma
  • silabație: î-nar-ma, în-ar-ma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înarma
  • ‑narma
  • înarmare
  • ‑narmare
  • înarmat
  • ‑narmat
  • înarmatu‑
  • ‑narmatu‑
  • înarmând
  • ‑narmând
  • înarmându‑
  • ‑narmându‑
singular plural
  • înarmea
  • ‑narmea
  • înarmați
  • ‑narmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înarmez
  • ‑narmez
(să)
  • înarmez
  • ‑narmez
  • înarmam
  • ‑narmam
  • înarmai
  • ‑narmai
  • înarmasem
  • ‑narmasem
a II-a (tu)
  • înarmezi
  • ‑narmezi
(să)
  • înarmezi
  • ‑narmezi
  • înarmai
  • ‑narmai
  • înarmași
  • ‑narmași
  • înarmaseși
  • ‑narmaseși
a III-a (el, ea)
  • înarmea
  • ‑narmea
(să)
  • înarmeze
  • ‑narmeze
  • înarma
  • ‑narma
  • înarmă
  • ‑narmă
  • înarmase
  • ‑narmase
plural I (noi)
  • înarmăm
  • ‑narmăm
(să)
  • înarmăm
  • ‑narmăm
  • înarmam
  • ‑narmam
  • înarmarăm
  • ‑narmarăm
  • înarmaserăm
  • ‑narmaserăm
  • înarmasem
  • ‑narmasem
a II-a (voi)
  • înarmați
  • ‑narmați
(să)
  • înarmați
  • ‑narmați
  • înarmați
  • ‑narmați
  • înarmarăți
  • ‑narmarăți
  • înarmaserăți
  • ‑narmaserăți
  • înarmaseți
  • ‑narmaseți
a III-a (ei, ele)
  • înarmea
  • ‑narmea
(să)
  • înarmeze
  • ‑narmeze
  • înarmau
  • ‑narmau
  • înarma
  • ‑narma
  • înarmaseră
  • ‑narmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înarma înarmare înarmat

  • 1. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: arma întrarma antonime: dezarma 4 exemple
    exemple
    • figurat Însuți, preț al luptei noastre, aruncași toiagul tău; Însuți, hotărîndu-mi ura, înarmat-ai brațul meu! DAVILA, V. V. 162.
      surse: DLRLC
    • Cel ce avea pistolul îl uită frumos în buzunar, și nimărui nu-i veni în gînd ca să-l îndemne a se înarma cu el. ALECSANDRI, C. 35.
      surse: DLRLC
    • De-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii. NEGRUZZI, S. I 141.
      surse: DLRLC
    • Frumos se gătea, Bine se-narma Și singur pleca. TEODORESCU, P. P. 429.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie reflexiv A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ persoana a 3-a și: (în versuri) înarmă.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • În + armă
    surse: DEX '09 DEX '98