16 definiții pentru înșfăca înfășca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înșfăca vt [At: CREANGĂ, P. 24 / V: (înv) ~foca / Pzi: ~fac, (reg) înșfăc / E: bg хьащам] 1 A apuca brusc Si: a înhăța. 2 A prinde cu putere și cu violență.

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășcá vb. I.

A ÎNȘFĂCÁ înșfác tranz. A apuca brusc și cu putere; a înhăța. [Sil. în-șfă-] /în + bulg. hvatam

înșfăcà v. Mold. a înhăța: înșfăcăm noi ce mai avem și ne ducem CR. [V. șfac!].

înfășca v vz înșfăca

ÎNFĂȘCÁ vb. I v. înșfăca.

înșfác, a v. tr. (vsl. hvatati, a înșfăca. V. șfac, posfat și înhaț). Fam. Înhaț, apuc: hoțu a înșfăcat punga și a fugit, dar și gardistu l-a înșfăcat de ceafă. – Și înfașc (Munt. Pt.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 înșfáce

înșfăcá vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 sg. înșfácă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșfáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȘFĂCÁ vb. v. înhăța.

ÎNȘFĂCA vb. a apuca, a înhăța, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (~ în mînă o bîtă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înșfăcá (înșfác, înșfăcát), vb. – A apuca brusc, a înhăța. – Var. înfășca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puțin probabil.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înșfăcá, înșfăc, vb. tranz. – A prinde, a înhăța. – Din sl. hvatati (Scriban); din bg. hvaštam (DER, DEX, MDA).

Intrare: înșfăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcare
  • ‑nșfăcare
  • înșfăcat
  • ‑nșfăcat
  • înșfăcatu‑
  • ‑nșfăcatu‑
  • înșfăcând
  • ‑nșfăcând
  • înșfăcându‑
  • ‑nșfăcându‑
singular plural
  • înșfa
  • ‑nșfa
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înșfac
  • ‑nșfac
(să)
  • înșfac
  • ‑nșfac
  • înșfăcam
  • ‑nșfăcam
  • înșfăcai
  • ‑nșfăcai
  • înșfăcasem
  • ‑nșfăcasem
a II-a (tu)
  • înșfaci
  • ‑nșfaci
(să)
  • înșfaci
  • ‑nșfaci
  • înșfăcai
  • ‑nșfăcai
  • înșfăcași
  • ‑nșfăcași
  • înșfăcaseși
  • ‑nșfăcaseși
a III-a (el, ea)
  • înșfa
  • ‑nșfa
(să)
  • înșface
  • ‑nșface
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcă
  • ‑nșfăcă
  • înșfăcase
  • ‑nșfăcase
plural I (noi)
  • înșfăcăm
  • ‑nșfăcăm
(să)
  • înșfacăm
  • ‑nșfacăm
  • înșfăcam
  • ‑nșfăcam
  • înșfăcarăm
  • ‑nșfăcarăm
  • înșfăcaserăm
  • ‑nșfăcaserăm
  • înșfăcasem
  • ‑nșfăcasem
a II-a (voi)
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
(să)
  • înșfacați
  • ‑nșfacați
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
  • înșfăcarăți
  • ‑nșfăcarăți
  • înșfăcaserăți
  • ‑nșfăcaserăți
  • înșfăcaseți
  • ‑nșfăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înșfa
  • ‑nșfa
(să)
  • înșface
  • ‑nșface
  • înșfăcau
  • ‑nșfăcau
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcaseră
  • ‑nșfăcaseră
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcare
  • ‑nfășcare
  • înfășcat
  • ‑nfășcat
  • înfășcatu‑
  • ‑nfășcatu‑
  • înfășcând
  • ‑nfășcând
  • înfășcându‑
  • ‑nfășcându‑
singular plural
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfașc
  • ‑nfașc
(să)
  • înfașc
  • ‑nfașc
  • înfășcam
  • ‑nfășcam
  • înfășcai
  • ‑nfășcai
  • înfășcasem
  • ‑nfășcasem
a II-a (tu)
  • înfașci
  • ‑nfașci
(să)
  • înfașci
  • ‑nfașci
  • înfășcai
  • ‑nfășcai
  • înfășcași
  • ‑nfășcași
  • înfășcaseși
  • ‑nfășcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
(să)
  • înfașce
  • ‑nfașce
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcă
  • ‑nfășcă
  • înfășcase
  • ‑nfășcase
plural I (noi)
  • înfășcăm
  • ‑nfășcăm
(să)
  • înfașcăm
  • ‑nfașcăm
  • înfășcam
  • ‑nfășcam
  • înfășcarăm
  • ‑nfășcarăm
  • înfășcaserăm
  • ‑nfășcaserăm
  • înfășcasem
  • ‑nfășcasem
a II-a (voi)
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
(să)
  • înfașcați
  • ‑nfașcați
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
  • înfășcarăți
  • ‑nfășcarăți
  • înfășcaserăți
  • ‑nfășcaserăți
  • înfășcaseți
  • ‑nfășcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
(să)
  • înfașce
  • ‑nfașce
  • înfășcau
  • ‑nfășcau
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcaseră
  • ‑nfășcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înșfăca înșfăcare înșfăcat înfășca înfășcare

  • 1. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență.
    surse: DEX '98 DLRLC sinonime: apuca prinde înhăța 8 exemple
    exemple
    • Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387.
      surse: DLRLC
    • Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106.
      surse: DLRLC
    • Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33.
      surse: DLRLC
    • [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43.
      surse: DLRLC
    • Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42.
      surse: DLRLC
    • S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184.
      surse: DLRLC
    • [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161.
      surse: DLRLC

etimologie: